Vești bune pentru șoferii din Târgu Jiu. Și parcarea din zona Piața Mare Târgu Jiu, ca și altele din oraș, urmează să fie reabilitată cu fonduri europene, proiectul aducând soluții moderne pentru fluidizarea traficului și identificarea rapidă a locurilor libere. Potrivit planului de modernizare, parcarea va fi dotată cu senzori inteligenți care vor detecta în timp real locurile disponibile și vor transmite informațiile către șoferi, reducând astfel timpul petrecut în căutarea unui spațiu de parcare.
De asemenea, proiectul prevede și modificări în ceea ce privește organizarea locurilor. Vechea dispunere „în spic” a fost regândită parțial: este vizat doar rândul dinspre piață, unde locurile vor fi amenajate invers. Decizia aparține proiectantului și are ca scop facilitarea ieșirii autoturismelor, mai ales în perioadele aglomerate.
Modernizarea parcării face parte dintr-un plan mai amplu de îmbunătățire a infrastructurii urbane și de adaptare la nevoile actuale ale orașului.


