Astăzi, în Vinerea Mare a Sfintelor Sărbători Pascale, echipa AUFG din Plopșoru coordonată de Nănuți Liliana, a desfășurat o acțiune de suflet în cadrul proiectului „Dulapul Comunitar – Dăruim din Suflet”.
„Am fost prezenți în comuna Plopsoru, la biserica din satul Piscuri, unde părintele Florin Răzvan ne-a întâmpinat cu căldură și deschidere. Cu acest prilej, am lăsat pachete pentru persoanele nevoiașe care trec pragul bisericii, apoi ne.am oprit la câteva familii din satul Piscuri”, a menționat Liliana Nănuți.
Acțiunea a continuat în satul Costești, comuna Aninoasa, unde am ajuns la familii care ne-au solicitat sprijinul și care aveau cu adevărat nevoie de ajutor. Darurile oferite au fost un mic sprijin material, dar și un semn de solidaritate și speranță.

„Mulțumim, de asemenea, povestitorului nostru de imagini, Gabriel Nănuți, pentru implicare și pentru felul în care reușește să surprindă emoția fiecărui moment. Prin astfel de inițiative, ne dorim să aducem lumină și sprijin acolo unde este mai mare nevoie, mai ales în această perioadă cu o încărcătură spirituală profundă”, a menționat reprezentanta AUFG.


