AcasăNews AlertEnergia, departe, tot mai departe de play-off

Energia, departe, tot mai departe de play-off

Echipa de baschet Energia Pandurii e tot mai departe de ocuparea primelor opt locuri la finalul sezonului regulat. Deja gorjenii au viaţă grea şi o misiune aproape imposibilă de a ajunge în primele opt la finele sezonului regulat. Târgujienii au pierdut în mod inexplicabil la CSS Giurgiu, înfrângere care nu era luată în calcul. „Mergem să câştigăm”, spunea antrenorul Slobodan Nikolic înainte de meci. dar, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de la Giurgiu, iar Energia a cedat.

Tot mieluşei afară

Trupa lui Nikolic nu reuşeşte să se lipească la victorie pe teren străin. Gorjenii au cedat din nou la mare luptă, însă eşecul rămâne eşec. Considerată cea mai uşoară deplasare din etapele rămase, partida de la Giurgiu a fost una în care oltenii au dat peste o echipă puternică pe teren propriu. Semnalul de alarmă tras după ce şi Mureşul a pierdut acolo nu a contat deloc la Energia. Astfel, Energia a cedat la rândul ei dramatic după o repriză de prelungiri. Meciul de la Giurgiu a debutat cu gazdele la timonă, însă primul sfert a fost adjudecat de Energia cu 25-19. şi sfertul doi a fost adjudecat de Energia, 28-26, aşa că la pauză tabela arăta un avantaj bun pentru Energia, 53-45. Totuşi, dacă meciul s-ar fi încheiat la pauză, atunci Energia avea în cont acum încă un punct în plus. Evoluţia acceptabilă din prima parte a fost anulată de evoluţia din partea secundă. Gorjenii au fost de nerecunoscut,. Aşa că CSS Giurgiu după ce a egalat a ajuns să preia şi conducerea pe tabelă în mod categoric, 74-64. Însă, Energia şi-a revenit din pumni, a ajuns la 80-80 după care echipa lui Nikolic a avut şi avantaj pe tabelă, 87-83 cu două minute înainte de final. Gorjenii nu au fost în stare să ţină de minge şi de avansul fragil, aşa că după 40 de minute scorul era din nou egal. În repriza de prelungire, Energia a început mai bine, a avut din nou conducerea 97-93, însă din nou gazdele au revenit şi de data aceasta chiar şi-a adjudecat victoria, 104-99. Astfel, planurile celor de la Energia au fost spulberate, iar nori negri s-au adunat deasupra vestiarului gorjean.

Băgaţi în şedinţă

Cum principalele contracandidate ale Energiei au reuşit să câştige în acest week-end, situaţia gorjenilor în clasament nu e deloc roză. Târgujienii s-au depărtat de zona locurilor ce duc în play-off. Chiar şi preşedintele secţiei de baschet, Dan Cumpănaşu recunoaşte faptul că echipa s-a îndepărtat serios de îndeplinirea obiectivului. „Sunt nemulţumit de rezultat dar şi de jocul echipei la Giurgiu. Am pierdut un meci important. Vom analiza cât mai repede situaţia echipei. Nu va fi o şedinţă, ci doar discuţii în care vom încerca să aflăm ce s-a întâmplat la Giurgiu. Mai avem şanse la play-off, dar s-au diminuat considerabil”, a spus Cumpănaşu. Acesta a mai spus că cei din conducere vor lua în calcul orice variantă la şedinţă. „E posibil orice. E posibil să se diminueze salariile jucătorilor, vedem. A fost un eşec nescontat, un rezultat ce ne nemulţumeşte”, a mai spus Cumpănaşu.

(function(w,q){w[q]=w[q]||[];w[q].push(["_mgc.load"])})(window,"_mgq");
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente