Gorjenii pot contribui acum direct la sprijinirea copiilor cu probleme din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. Cum? Reprezentanţii Asociaţiei „Inimi de Gorjeni” spun că oamenii dornici să dea o mână de ajutor pot intra pe site-ul www.raiffeisencomunitati.ro la secţiunea Program de Granturi, se pot înregistra şi pot vota proiectul „O şansă la sănătate pentru toţi gorjeni”. Astfel, 50 de copii care se află în sistemul de monitorizare/protecţie al DGASPC Gorj, vor beneficia gratuit de câte o pereche de ochelari de vedere iar peste 200 de persoane lipsite de posibilități financiare, din oraşele Târgu-Jiu, Bumbeşti-Jiu, Rovinari şi Târgu-Cărbuneşti, vor beneficia de consultaţii oftalmologice gratuite. Proiectul poate fi votat pe site-ul www.raiffeisencomunitati.ro, la secţiunea Program de Granturi, accesând Judeţul Gorj. Proiectul este încadrat în categoria programelor de sănătate şi este singurul depus din judeţul Gorj.