spot_img
Altele
    AcasăActualitateAvem dispencere, nu și soluție dezinfectantă!

    Avem dispencere, nu și soluție dezinfectantă!

     

    Scările de bloc din Târgu Jiu, tot fără dispencere. Deși dispozitivele au fost achiziționate de către autorități, acestea rămân în depozit deoarece nu a fost cumpărată și soluția care dezinfectează. Municipalitatea susține că a decis să cumpere dezinfectantul de la societate din România, motiv pentru care există întârzieri în livrarea comenzii.

    Deși primarul Marcel Romanescu dădea asigurări că aceste dispozitive vor fi montate în scările de bloc până în sărbătorile pascale, acțiunea a întârziat. Nici la această oră dispencerele nu au fost distribuite pentru că nu există substanța pe care populația să o folosească pentru dezinfectarea mâinilor.

    Săptămâna viitoare

    „Nu le-am montat pentru că am vrut să le montăm în același timp cu substanța dezinfectantă. Ne gândisem, inițial, să montăm doar dispencerele pentru că o parte din asociațiile de proprietari avea banii necesari soluției, dar, existau și asociații care nu avea sumele respective. Și, atunci, ne-am hotărât ca săptămâna viitoare, atunci când avem și substanța dezinfectantă, pe care o vom cumpăra de la companie din țară, vom putea monta dispencerele pe toată raza municipiului Târgu Jiu. Nu este, cel puțin, în acest moment, focarul atât de puternic la Târgu Jiu, nici nu-mi doresc să fie, și, de aceea, cred că montate săptămâna viitoare, vor avea eficiență maximă”, susține Marcel Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: