AcasăActualitateBlocurile „groazei” de la Mătăsari, reabilitate cu 3 milioane de euro

Blocurile „groazei” de la Mătăsari, reabilitate cu 3 milioane de euro

Comuna Mătăsari va demara în curând etapa a II-a a proiectului de reabilitare a fațadelor blocurilor, investiție estimată la aproape 3 milioane de euro. Constructorul care va executa lucrările urmează să fie desemnat luna viitoare, iar termenul de finalizare a contractului este de 36 de luni.
Proiectul vizează reabilitarea fațadelor a 33 de blocuri din localitate, împărțite în patru loturi:
Lot 1: Bloc G1, C1, C2, A6, D7, 1, 2, 3, A29
Lot 2: Bloc 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, A21, A22
Lot 3: Bloc A19, A23, A24, F2, F4, A35, A34
Lot 4: Bloc A30, F5, F6, F7, F8, F9, A32, C6
Potrivit proiectului, lucrările nu vor afecta structura de rezistență, stabilitatea sau durabilitatea în timp a clădirilor. Intervențiile se vor concentra pe fațade și includ:
Repararea tencuielilor driscuite la nivelul soclului și al parapetului terasei, urmate de zugrăveli cu vopsea lavabilă siliconată pentru exterior;
Desfacerea tencuielilor cu risc de desprindere, cantitatea exactă urmând să fie stabilită după montarea schelei metalice și inspectarea fațadelor;
Montarea tâmplăriei din PVC acolo unde lipsesc ferestrele;
Aplicarea unui sistem termoizolant cu polistiren expandat EPS 80 de 10 cm, acoperit cu tencuială decorativă cu latex siliconat, cu aspect mat și structurat 1,5;
Repararea confecțiilor metalice de la parapetele balcoanelor, după caz;
Montarea cablurilor electrice pe fațade, pozate în pat de cablu;
Vopsitorii la conductele exterioare ale blocurilor;
Montarea glafurilor din tablă galvanizată la ferestre.
Culorile fațadelor vor fi alese împreună cu beneficiarul, conform planșelor de arhitectură atașate fiecărui bloc, pentru a asigura o uniformitate estetică și respectarea proiectului inițial. Valoarea totală estimată a lucrărilor este de 13.868.504,38 lei fără TVA, echivalentul a aproape 3 milioane de euro. Acest proiect reprezintă o investiție importantă în modernizarea locuințelor din Mătăsari, vizând atât siguranța locatarilor, cât și îmbunătățirea aspectului urban al comunei.

(function(w,q){w[q]=w[q]||[];w[q].push(["_mgc.load"])})(window,"_mgq");
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente