Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, este așteptat la Gorj. Oficialul trebuie să prezinte o decizie clară în privința companiei, traseul acestei entități și ce se va întâmpla după ce sistemul minier va fi tras pe dreapta. Deja, de astăzi, prețurile vor exploda la energie.
A avut loc o primă întâlnire între Dan Plaveti, managerul CE Oltenia și ministrul Energiei, Bogdan Ivan. După acesta, ministrul este așteptat la Gorj. Deputatul PSD, Mihai Weber, susține că este neboie de răspunsuri clare.
„Probabil că, în perioada următoare, va veni cu niște date mai exacte (….). Cu siguranță, că, în 3-4 săptămâni, va fi prezent la Târgu-Jiu și vom discuta direct aplicat. Vremea declarațiilor a trecut. Acum, concret, fapte, ce se va întâmpla, și nu povești, că ne-am săturat, avem podul plin de promisiuni și povești. Așteptăm să ne fie transmis un calendar, ce măsuri se vor lua privitor la viitorul acestei companii, despre angajați, câte grupuri vor rămâne, câte cariere, care e orizontul de timp. Din punctul meu de vedere, discutăm despre cel puțin 3 ani amânat termenele de închidere. În momentul de față, toate acele noi capacități care trebuiau să fie date în folosință sunt întârziate cu cel puțin 3 ani. Nu se poate renunța la această componentă, indiferent ce declară unii sau alții”, a transmis deputatul.

