Primăria Municipiului Târgu Jiu organizează acum, de la ora 19:00, o nouă ediție a proiectului „Film în Parc”. Evenimentul are loc în Parcul Haidău Grigore Cătălin, din cartierul Traian. Manifestarea este dedicată în special copiilor și familiilor, iar organizatorii au pregătit un program variat. Cei mici au parte de o seară plină de distracție, magie și voie bună.
Proiectul „Film în Parc” se desfășoară în fiecare zi de joi și ajunge, pe rând, în diferite cartiere ale municipiului Târgu Jiu. Inițiativa are scopul de a aduce activitățile recreative cât mai aproape de comunitate și de a le oferi locuitorilor ocazia de a petrece timpul liber în aer liber.

