AcasăActualitate„Film în Parc” revine în cartierul Lotrului din Târgu Jiu

„Film în Parc” revine în cartierul Lotrului din Târgu Jiu

Locuitorii din cartierul Lotrului din Târgu Jiu sunt invitați joi, 10 septembrie, la o nouă ediție a evenimentului „Film în Parc”. Activitățile vor avea loc în zona locului de joacă, începând cu ora 18:30.
Evenimentul programat inițial pentru săptămâna trecută a fost amânat din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Organizatorii au anunțat că manifestarea va fi reluată joi.
Programul pregătit pentru participanți include momente susținute de membrii Fanfarei „Armonia”, un spectacol de magie oferit de magicianul Cosmin Armega, apariții ale unor mascote, precum și momente artistice prezentate de elevii Palatului Copiilor Târgu Jiu.
În partea finală a serii, participanții vor putea urmări un film de animație în aer liber, în cadrul unei proiecții organizate în parc.
Evenimentul se adresează în special copiilor și familiilor și este programat să înceapă la ora 18:30.

(function(w,q){w[q]=w[q]||[];w[q].push(["_mgc.load"])})(window,"_mgq");
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente