spot_img
6.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateAchizițiile instituțiilor publice din zona Turceni, „filtrate“ de firma liberalului Iordache. A...

    Achizițiile instituțiilor publice din zona Turceni, „filtrate“ de firma liberalului Iordache. A livrat napolitane de 7.500 de lei

    Ion Iordache, candidatul PNL Gorj pentru Senatul României, este cel mai potent om de afaceri din județul Gorj. Firma de care este legat în mod indirect se numește Ydail Construct. Iordache a cesionat părțile sociale ale acestei societăți unei rude, în momentul în care a ajuns primar al orașului Turceni. Societatea a crescut foarte mult ca urmare a contractelor încheiate cu instituții ale statului sau cu firme de stat. De exemplu, Ydail a avut contracte uriașe cu Complexul Energetic Oltenia, primul loc de muncă al omului de afaceri Ion Iordache. Contractele au fost unele foarte mari, chiar de milioane de euro, cum ar fi lucrările care s-au executat la depozitul de șlam dens.

    Firma Ydail a crescut foarte mult și s-a dotat cu utilaje moderne, trecând, astfel la alt gen de lucrări: modernizări de drumuri. La momentul actual, societatea este cea mai puternică din Gorj, dar și din Oltenia. Societatea condusă de o rudă a lui Iordache a avut contracte încheiate cu o mare parte din primăriile din Gorj, dar și cu Consiliul Județean Gorj. Toți primarii, indiferent de coloratura politică, au rămas prietenii lui Iordache, iar acum îl susțin în campania electorală, chiar dacă fac parte din PSD.

    Ion Iordache le-a cerut jurnaliștilor în urmă cu ceva timp să nu-l mai asocieze cu firma Ydail, pentru că nu mai are niciun rol. Greșeala a fost comisă chiar de către șeful său de partid, Dan Vâlceanu, care a afirmat în momentul lansării candidaturilor pentru Parlament că Ion Iordache execută prin societatea Ydail lucrări de calitate.

    Ion Iordache a completat în declarația de avere societățile care sunt legate de el în mod direct: Mario Magnum SRL și Greenadel Prod SRL, la care este acționat. De la Greenadel Prod, Ion Iordache a avut un câștig consistent anul trecut de 200.000 de lei, potrivit declarației de avere.

    A vândut Primăriei Turceni cadouri de 80.000 de lei

    Societatea Greenadel Prod, la care este administrator chiar soția lui Ion Iordache, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 17,5 milioane de lei și un profit net de peste 1,4 milioane de lei. Ion Iordache deține 95% din părțile sociale și apare și el ca administrator.

    Interesant este că această societate, potrivit datelor oficiale, a avut încheiate cu statul aproape 1.000 de contracte, de la cele mai mici și până la cele mai mari. Practic, toate achizițiile făcute de instituțiile publice din Turceni sau localitățile limitrofe se fac prin societatea lui Iordache. De exemplu, Primăria Bolboși a cumpărat anul trecut un aspirator de la Greenadel Prod cu suma de 268 de lei; casa de cultură Turceni, un capac de WC, cu 67 de lei, dar și diferite materiale de construcții (în anul 2017); Primăria Brănești a cumpărat anul trecut mobilier de peste 8.600 de lei; Liceul Tehnologic Turceni a cumpărat disc tăiere inox-40 lei; țeavă în anul 2017-2.000 de lei sau un banal silicon sanitar-35 de lei; Primăria Turceni, în fruntea căreia se află o rudă, a achiziționat (în anul 2018) napolitane de 7.480 de lei; croissant de peste 4.000 de lei, biscuiți de peste 3.500 de lei, șampanie-1.200 de lei; bomboane – peste 5.200 de lei; produse necesare pentru desfășurarea evenimentului Anul centenarului in orașul Turceni-21.449; CADOURI COPII CRACIUN 2018 IN ORASUL TURCENI-80.500 lei etc. În anul 2019, firma lui Iordache a încasat în acest mod peste 300.000 de lei de la instituțiile statului.

    Societatea Greenadel Prod mai deține și un complex de vânătoare.

    Declarația de avere a lui Ion Iordache se întinde pe 12 pagini și cuprinde zeci de terenuri agricole și forestiere, șapte autovehicule, unele de lux, o barcă cu motor și o motocicletă, sume mari de bani în conturi, plasamente în monede din aur.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: