spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateGorj: Solicitări pentru doza patru antiCovid

    Gorj: Solicitări pentru doza patru antiCovid

    Chiar dacă numărul de cazuri de coronavirus a scăzut semnificat, încă există gorjeni care se tem de virusul ce a curmat milioane de vieți. 28 de gorjeni au solicitat și doza a patra de vaccin. Aceasta se recomandă, în special, persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani.

    Începând din 16 mai 2022, în centrele de vaccinare și în cabinetele de medicină de familie se poate efectua, la cerere, cea de–a patra doză de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech. Pot solicita vaccinarea cu doza a 4-a persoanele peste 18 ani, care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu 3 doze de vaccin de tip ARN mesager. Vaccinarea cu doza a 4-a se poate efectua la minimum 4 luni după efectuarea celei de a 3-a doze. La Gorj, în acest interval de timp, au fost imunizate câteva zeci de persoane.
    „Până în momentul de față, la nivelul județului Gorj, 28 de persoane s-au imunizat cu doza a patra. În această perioadă, activitatea medicală se efectuează de către cei aproximativ 60 de medici de familie (înscriși în program n.r.). Bineînțeles că pot solicita să desfășoare procesul de vacciare și alți medici de familie, în funcție de adresabilitate. Până în momentul de față, în Gorj, au fost imunizate peste 267 de mii de persoane cu vaccin antiCovid”, a transmis DSP Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: