AcasăActualitateGorjean condamnat pentru trafic de influență

Gorjean condamnat pentru trafic de influență

Un bărbat din Gorj a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influență, după ce i-a promis unei femei că o va ajuta să obțină mai rapid permisul de conducere în schimbul unei sume de bani.

În 2022, femeia a întâmpinat dificultăți la proba practică a examenului auto. După ce a picat „traseul” și a fost reprogramată, vecinul ei i-a propus să intervină pe lângă un lucrător din cadrul Serviciului Permise de Conducere Gorj, cerând inițial 700 de euro, sumă redusă ulterior la 550 de euro.

„Inculpatul a pretins faţă de aceasta, atât prin discuţii în mediul ambiental, cât mai ales prin convorbiri telefonice, că ar avea influenţă pe lângă un lucrător de poliţie din cadrul I.P.J. Gorj – Serviciul Permise de Conducere şi Înmatriculări Auto, menționând şi calitatea acestuia de comisar, şi că ar putea să intervină pe lângă acesta pentru a obţine o examinare favorabilă la un examen pentru obţinerea permisului de conducere auto”, se arată în rechizitoriu.

Cu o zi înainte de examen, femeia a invocat că nu poate plăti suma, iar inculpatul a insistat să respecte înțelegerea. În cele din urmă, probatoriul nu a demonstrat dacă banii au fost predați, dar femeia a promovat examenul practic.

Tribunalul Gorj l-a condamnat pe bărbat la doi ani de închisoare cu suspendare și obligația de a urma un program de reintegrare socială, precum și la prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunității. Sentința nu este definitivă.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente