spot_img
Altele
    AcasăActualitateImagini în premieră. Cum va arăta centrul pietonal din Târgu Jiu

    Imagini în premieră. Cum va arăta centrul pietonal din Târgu Jiu

    Centrul Municipiului Târgu Jiu intră în reabilitate. 6 milioane de euro vor fi investiți în schimbarea radicală a zonei pietonale. Finanțarea este asigurată prin Compania Națională de Investiții.

    „Centrul pietonal intră în reabilitare. Scăpăm, în sfârșit, de betonul amprentat, iar zona centrală va căpăta un aspect deosebit.
    6 milioane de euro (30 de milioane de lei) este valoarea totală a investiției, fonduri obținute de noi de la Compania Națională de Investiții, urmând a se interveni pe suprafața de 33.000 de metri pătrați. Spațiile verzi vor fi reamenajate, iar stâlpii de iluminat vor fi schimbați.
    Betonul amprentat va acționa ca o bază, peste care se va aplica un adeziv ce va fixa piatra naturală care va defini centrul orașului. Reconfigurăm amfiteatrul, iar fântânile arteziene vor fi modificate complet, propunerea noastră fiind deschiderea spațiului, un aspect cât mai natural și zone verzi foarte bine îngrijite.
    Se va acționa zonal, pe porțiuni dinainte stabilite, în așa fel încât să nu închidem accesul în zona centrală, iar disconfortul să fie foarte redus”, a transmis Marcel Romanescu, primarul Municipiului Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: