spot_img
12 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăActualitateÎncep lucrările la tronsonul Bumbeşti-Jiu-Petroşani

    Încep lucrările la tronsonul Bumbeşti-Jiu-Petroşani

    Veştile bune nu întârzie să apară. După întâlnirea de luni cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prefectul Radu Teodorescu a declarat faptul că s-a decis începerea lucrărilor la tronsonul Bumbeşti-Jiu-Petroşani. Începând de luni conducerea Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi a dispus începerea lucrărilor pe tronsonul Bumbeşti-Jiu-Petroşani. Deja s-au finalizat licitaţii, absolut totul. De luni s-au început lucrările”, a spus prefectul. Şi pe celălalt tronson, Bumbeşti-Jiu-Rovinari se pare, lucrurile încep să se mişte. Deşi practic nu se mai întrezărea nici o speranţă de mai bine, şi aici discuţiile s-au lăsat cu promisiuni. „Pe celălalt segment, care mă interesează atât pe mine, cât şi pe preşedintele Consiliului Judeţean, cu care am fost la Ministerul Transporturilor, dar şi pe premier, deja s-a terminat cu contestaţiile la caietul de sarcini, suntem în perioada de licitaţie. S-au prezentat 21 de firme la licitaţie. Sunt ferm convins că o să existe analiză destul de clară şi eu sper ca până pe 15, 17 sau 20 să avem un răspuns în acest sens. Păstrăm legătura permanent cu cei de la CNADR ca să urgentăm refacerea acestui tronson de drum. E în interesul meu, şi al premierului şi al autorităţilor de la nivelul judeţului Gorj, pentru că ne aduce deloc beneficii să rămână lucrurile aşa. Pe 17 când o să vină premierul şi domnul Pop de la CNADR vom discuta sper şi toate aceste probleme”, a mai spus prefectul, optimist că lucrurile vor reveni la normal şi că şoferii vor putea circula în curând pe un drum fără „cratere” aşa cum se prezintă la ora actuală. Se pare, finanţarea proiectului este asigurată de Banca Europeană de Investiţii şi Guvern iar durata estimată de execuţie a lucrărilor este de doi ani, la care se adaugă doi ani perioada de garanţie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: