spot_img
20.5 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateÎncep zilele dedicate absolvenților

    Încep zilele dedicate absolvenților

    Încep ceremoniile festive de pe Stadion. Mii de absolvenți vor fi premiați pentru munca depusă în anii de școală. Ca de fiecare data, pentru ei, autoritățile au pregătit și momente artistice.

    Ceremoniile de premiere a absolvenților învățământului gimnazial, liceal și postliceal încep de marți, 06 iunie.
    „În fiecare seară, de la ora 19:00, până miercuri, 14 iunie, unitățile de învățământ din Târgu Jiu își vor prezenta absolvenții în cadrul unor ceremonii dedicate lor.
    Sâmbătă, 10 iunie, de la ora 18:00, vom premia și câștigătorii Cupei Tineretului, un eveniment amplu care a antrenat toate școlile din municipiu în confruntări sportive.
    Tot sâmbătă, de la ora 21:30, pentru absolvenți și nu numai, am pregătit un mare spectacol ce va avea loc pe stadion. Vor urca pe scenă Petre Ștefan, Oscar și DJ Freelook.
    Am lăsat posibilitatea fiecărei unități de învățământ să-și organizeze momentul așa cum crede de cuviință”, a transmis primarul Marcel Romanescu.

    Iată programul detaliat al evenimentelor:
    Marți, 06.06.2023
    Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea”;
    Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”;
    Liceul Teologic;
    Liceul cu Program Sportiv.

    Miercuri, 07.06.2023
    Liceul Energetic;
    Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”;
    Școala Gimnazială „Gheorghe Tătărescu”;
    Colegiul Auto „Traian Vuia”.

    Joi, 08.06.2023
    Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”.

    Vineri, 09.06.2023
    Colegiul Național „Spiru Haret”.

    Sâmbătă, 10.06.2023
    Ora 18:00 – premierea câștigătorilor Cupei Tineretului;
    Ora 21:30 – Concert Petre Ștefan, Oscar și DJ Freelook

    Luni, 12.06.2023
    Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae”;
    Colegiul Tehnic „Ion Mincu”;
    Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu”;
    Școala Gimnazială „Voievod Litovoi”;
    Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși”.

    Marți, 13.06.2023
    Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu”;
    Liceul Teologic Bârsești;
    Liceul Tehnic nr. 2;
    Liceul Tehnic „General Gheorghe Magheru”.

    Miercuri, 14.06.2023
    Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu”;
    Colegiul Tehnic „Henri Coandă”;
    Liceul Economic „Virgil Madgearu”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: