Federația Națională a Muncii (FNM) organizează joi, 10 septembrie, mai multe întâlniri cu mineri, energeticieni și membri ai unor organizații sindicale din județul Gorj. Discuțiile vor avea ca temă drepturile de pensie prevăzute de Legile 74, 197 și 360, majorarea punctajului pentru perioadele lucrate în condiții speciale, precum și situația salariilor brute.
Reprezentanții federației anunță că, în cadrul întâlnirilor, vor fi oferite informații cu privire la drepturile persoanelor care au obținut hotărâri judecătorești definitive, dar și celor care îndeplinesc condițiile pentru pensionare.
În paralel, FNM anunță deschiderea unor noi acțiuni în instanță împotriva caselor județene de pensii. Potrivit federației, demersurile juridice urmăresc recuperarea sumelor reținute cu titlu de CASS începând din anul 2025, recuperarea CAS despre care susține că ar fi fost reținut în mod nelegal, precum și plata perioadelor necontributive aferente activității desfășurate în grupele de muncă.
Unde au loc întâlnirile
În Târgu Jiu, întâlnirea va avea loc la Restaurantul Bulevard, între orele 08:00 și 11:00.
La Motru, minerii și energeticienii sunt așteptați la Restaurantul President, situat în apropierea spitalului, între orele 12:00 și 14:00.
Federația îi invită în special pe cei care au obținut procese câștigate definitiv, dar nu au primit încă toate drepturile stabilite de instanțe. În această categorie sunt menționate punctele de stabilitate, drepturile calculate în funcție de salariile brute, cheltuielile de judecată, precum și majorările de 50% pentru activitatea desfășurată în carieră și de 25% pentru activitatea din subteran.
De asemenea, sunt așteptați minerii și energeticienii care îndeplinesc condițiile pentru pensionare, respectiv persoanele care au împlinit vârsta de 52 de ani și au acumulat 25 de ani de vechime în minerit și energie, în condițiile prevăzute de Legea 360.
Ce documente trebuie să aibă participanții
Persoanele care se vor prezenta la întâlniri sunt rugate să aibă asupra lor numărul de înregistrare de la casa de pensii, cuponul de pensie, ultima decizie de pensionare și copia actului de identitate. În cazul solicitărilor referitoare la contribuții, este necesar și un fluturaș de salariu sau de pensie din care să rezulte reținerea CASS.
Acolo unde există, participanții sunt rugați să prezinte și răspunsurile primite de la casele de pensii în urma adreselor-tip puse la dispoziție de Federația Națională a Muncii.
Pentru informații suplimentare, reprezentanții FNM pot fi contactați la numărul de telefon 0728.39.65.72.

