Reducerile din administrația publică bagă panica în angajați. La Gorj, județ monoindustrial, vestea restructurărilor cade ca o piatră de moară. Oferta locurilor de muncă e că și inexistentă iar sezonul rece bate la ușă. Deputat PSD Mihai Weber susține că este aplicată o măsură tranșantă, fără o analiză temeinică.
În urma restructurărilor dorite de Guvern, de ls Gorj ar urma să fie concediați sute de oameni.
„Ce facem cu oamenii care pleacă acasă? Care e răspunsul la întrebarea asta? Cred că nu este cea mai bună abordare să-i trimită să lucreze în privat. Noi am spus-o foarte clar: mergem și acceptăm acea primă înțelegere care a fost în coaliție, de a reduce cu 25% numărul de posturi și de a face o analiză cât se poate de aplicată, pe fiecare UAT în parte. Nu se poate vorbi despre aplicarea acestui procent la toate unitățile administrativ-teritoriale. Unele au schema încărcată la maximum, altele au schema diminuată și au reușit să funcționeze. Nu putem să discutăm așa, generic, „hai să stabilim un procent”. Eu am pus o întrebare: de ce ne-am înțeles la 25% și, peste noapte, s-a venit cu 45%? De ce nu s-a venit cu 37%? De ce nu cu 18%? Nu vi pur și simplu, scoți din joben un număr și îl trântești pe masă. Aceleași întrebări le punem și noi: domnule, ce perspectivă oferi celor care rămân fără locuri de muncă? Mai ales că vorbim despre județul Gorj, care, știți foarte bine, este un județ monoindustrial. Și un număr extraordinar de mare, peste 30–40 de mii de familii, depind de activitatea unei singure unități economice. Și, atunci, ce facem? Noi ne luptăm pentru ca fiecare loc de muncă să fie conservat, să existe o perspectivă, atât în privința investitorilor, cât și a acestei unități economice. Și, în loc de asta, dăm drumul și trimitem oamenii acasă. Ce facem cu oamenii respectivi? Se pare că la aceste întrebări nu se gândește nimeni. Sau poate au răspunsurile, dar le țin pentru o altă direcție, cine știe”, a declarat Mihai Weber.

