AcasăActualitateJaf” la buchetele pentru profesori! Florăriile, luate cu asalt la început de...

Jaf” la buchetele pentru profesori! Florăriile, luate cu asalt la început de an școlar

Începutul anului școlar a venit cu aglomerație la florăriile din Târgu Jiu și cu vânzări record pentru comercianții de flori. Părinții s-au grăbit să cumpere buchete pentru cadrele didactice, iar cei care au vrut să fie siguri că găsesc aranjamentul dorit au făcut comenzile chiar și cu una-două săptămâni înainte.

Cererea a fost atât de mare încât, în zilele dinaintea începerii școlii, florăriile au fost luate cu asalt. Buchetele pregătite special pentru prima zi de școală au fost printre cele mai căutate, părinții fiind dispuși să plătească chiar și 500 de lei pentru aranjamente cât mai spectaculoase.

Odată cu cererea ridicată, au crescut însă și prețurile. Comercianții au profitat de perioada extrem de aglomerată și au urcat tarifele pentru buchetele destinate profesorilor. Astfel, un buchet cumpărat în această perioadă a ajuns să coste mai mult decât într-o perioadă obișnuită.” Nu avem la liber nimic. Avem comenzi. Sunt comenzi cuprinse între 130 de lei și 500 de lei”, a declarat proprietara unei florării.

Prima zi de școală rămâne, astfel, una dintre cele mai profitabile perioade pentru florării. Tradiția buchetului oferit profesorilor transformă începutul anului școlar într-un adevărat vârf de sezon pentru comercianții de flori.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente