spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăActualitateMedicii de familie gorjeni, buni de plată

    Medicii de familie gorjeni, buni de plată

    Peste 150 de medici de familie gorjeni trebuie să returneze Casei Judeţene de Sănătate Gorj, suma 80 de mii de lei, în contul unor greşeli, spun ei, care nu le aparţin. Din 2009, potrivit unei HG, medicii au eliberat pensionarilor reţete compensate, cu condiţia ca aceştia să nu aibă venituri mai mari de 700 de lei. Controalele ANAF spun altceva, iar acum, medicii sunt buni de plată.

    Situaţia este strigătoare la cer, spun reprezentanţii medicilor gorjeni, pentru că medicii nu sunt notari şi nu aveau cum să ştie ce au declarat pensionarii. E drept, HG din 2009 stipulează că de medicamente compensate beneficiază doar pensionarii cu venituri sub 700 de lei, dar de ceea ce a declarat pensionarul, fiecare în parte, nu mai răspunde medicul. Mai mult, aceste declaraţii ar fi trebuit să ajungă direct la Casă, crede şeful medicilor gorjeni. „Declaraţia pe propria răspundere a pensionarului ar fi trebuit să ajungă la Casă, în baza unui contract de asigurări sociale de sănătate, pe care fiecare asigurat ar trebui să îl aibă în buzunar, dar nu îl are. Declaraţia pe propria răspundere ar fi trebuit să ajungă la CJAS, nu la mine, eu neavând nici o cădere. Eu nu sunt notar, iar din punct de vedere juridic, aceste vorbe nu au nici o valoare pentru mine”, a declarat Mihai Moisescu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Gorj. Ce deranjează la toată povestea asta, potrivit lui Moisescu, este ideea ca medicii să ajungă prin tribunale pentru recuperarea „amărâţilor de bani”. S-ar ajunge aici, explică Moisescu, după ce medicii vor fi suportat din buzunarul propriu acele diferenţa de bani, de la reţetele eliberate, iar ulterior, să meargă din poartă în poartă să îşi recupereze banii sau, de ce nu, să-i acţioneze în judecată pe cei care nu cooperează. Scenariul nu este unul plauzibil, în opinia lui Moisescu, pentru că „cum pot să dau în judecată pe un pensionar cu 300 de lei pensie? Eu sunt om, nu animal…”, conchide şeful medicilor.

    Adio reţete compensate pentru pensionari!

    Ce acte au predat de fapt pensionarii medicului de familie, este discutabil, spune preşedintele CJAS, pentru că există situaţii în care reţetele au fost eliberate, dar fără nici un act sau declaraţie. Pentru astfel de abuzuri, vinovat se face medicul de familie. În ceea ce priveşte banii datoraţi, din suma totală de peste 80 de mii de lei, mare parte a fost recuperată, iar în mare parte, banii i-au dat pensionarii, asigură Bondoc. „Din suma de 83 de mii, peste 60% a ajuns înapoi, dar nu cerem medicilor banii din buzunarul propriu, ci să recupereze de la pensionari. Există o variantă în care medicul nu are toate actele necesare, iar atunci este vina lui în totalitate, dar există şi situaţia în care asiguratul, voit sau nu, a minţit medicul, iar banii trebuie recuperaţi de medic de la asigurat. Nu impunem medicilor să vină cu banii lor, care au început să fie recuperaţi treptat. Mai există puţini medici care trebuie să returneze, dar cu sume mari de bani, spre exemplu, avem un singur caz, cu peste 7000 de lei”, a declarat Daniel Bondoc preşedinte CJAS Gorj. Moisescu vede ca unică soluţie pentru colegii medici nedreptăţiţi, să meargă la ANAF. De ce? Cum altfel să ştie dacă cele declarate de pensionar reprezintă adevăr sau minciună? Personal, şi-a învăţat lecţia, dă de înţeles Moisescu, care a spus că „nu mai eliberez reţete nici mort, pentru că nu am garanţia că următoarea este sau nu corectă. Problema este că nici vreun coleg de-al meu nu cred să mai elibereze reţete pensionarilor cu venituri de până în 700 de lei. Nu au de unde să ştie că cele declarate sunt adevărate. Nu ne rămâne decât să mergem la ANAF să verificăm personal situaţia veniturilor”, a precizat Mihai Moisescu, preşedinte APMF Gorj. După trei ani de eliberat reţete compensate pensionarilor, aparent cu venituri de până în 700 de lei, suma imputată medicilor este de 83.152. Responsabili pentru achitarea ei se fac în total, după verificările Curţii de Conturi, 167 din 201 medici gorjeni.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: