spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateMorega pornește căldura la Motru

    Morega pornește căldura la Motru

    Cetățenii din Municipiul Motru vor avea căldură în apartamente la finalul acestei săptămâni. Autoritățile susțin că s-a întârziat cu obținerea avizelor noului cazan, dar că, vineri, Uzina va distribui energie termică la locuințele motrenilor.

    După investițiile făcute în cadrul societății care produce agentul termic în Motru, autoritățile se așteaptă la reducerea pierderilor.

    „Am avut o discuție cu directorul SC UATAA, pe tema repartizării căldurii. Eu sper ca vineri să furnizăm căldură, fiindcă s-a făcut cea mai amplă investiție, din ultimii ani, la societate. 2 milioane de lei s-au investit la cazan și alte câteva milioane pe reparații pe instalația de distribuție. Vom avea o funcționare normală și lină. Acum așteptăm după acele avize necesare pentru a putea funcționa în condiții optime și cu acest cazan. Este adevărat că, față de anul trecut, suntem în întârziere în a da căldură.”

    Primarul Cosmin Morega susține că acum are de rezolvat o altă problemă, cea a materiei prime.

    „Avem cărbune până în luna decembrie, o problemă delicată și atunci, la ora actuală, discuția este ca CEO să ne asigure și să aprobe acel contract cu plata la termen pentru cărbune. Într-adevăr, s-a mărit prețul gigacaloriei, contrar voinței mele. Anul trecut am reușit să menținem același preț, anul acesta peste 350 lei Gcal, cu o subvenție de 70% de la Consiliul Local”, susține Cosmin Morega.

    Edilul municipiului a cerut sprijin la Ministerul Dezvoltării, pentru a continua investițiile la UATAA Motru. „Solicităm 420 de milioane de lei pentru investiții la această societate. Vrem să lucrăm la cazan, la căile de acces spre societate. Am încercat să găsim o variantă ecologică pentru această societate, pentru a evita achiziționarea de certificate de Co2, care ridică costuri enorme. Vrem să producem energie termică la un preț cât mai scăzut”, a mai declarat primarul din Motru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: