spot_img
11.3 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 1, 2024
Altele
    AcasăActualitateNu găsesc firme pentru lucrările ample. Romanescu: Fiecare își face calcule pentru...

    Nu găsesc firme pentru lucrările ample. Romanescu: Fiecare își face calcule pentru profit

    Primăria Municipiului Târgu Jiu a scos la licitație în această perioadă mai multe lucrări. Două sunt de importantă majoră însă municipalitatea are emoții în privința participanților. După un prim eșec în cazul lucrărilor ce se doresc a fi efectuate la Colegiul Național Tudor Vladimirescu, primăria scoate la bătaie și lucrările de pe Calea Eroilor.

    Afaceriștii nu se îngrămădesc pe lucrările pe bani mulți derulate de Primăria Municipiului Târgu Jiu. Dovadă stă o licitație ratată pe care municipalitatea a scos-o din nou la mezat. „Investiția de la Colegiul Național Tudor Vladimirescu este de fapt licitată pentru a doua oară. Nu s-a prezentat nimeni la prima licitație și sperăm măcar acum să fie o ofertă. Nu este vorba de condițiile de participare. Sunt foarte multe societăți puse în postura de a-și face calculul odată cu creșterea salariului minim pe economie. Crește și manopera și fiecare își face calcule pentru profit mai ales că vorbim despre o lucrare foarte mare. Este vorba despre modificarea tâmplăriei, pardoseală, instalații electrice și acoperiș. Am făcut un apel la afaceriștii din Gorj să vină și să liciteze pentru această investiție și noi sperăm să vină cineva măcar de această dată ”, a declarat primarul Marcel Romanescu.

    Calea Eroilor o lucrare importantă

    Între timp autoritățile au demarat și licitația pentru lucrările la Calea Eroilor. Este vorba despre porțiunea cuprinsă între strada Popa Șapca până la intersecția cu strada Mărășești din Municipiul Targu Jiu. Suma acestei lucrări este de 7.233.067 lei. Executantul are de efectuat lucrări ample ce constau în remodelarea pavajului, a spațiilor verzi dar și realizarea unui sistem iluminat stradal și ambiental. Firmele interesate pot depune oferte până pe 19 februarie. „Am scos la licitație lucrarea. Este vorba despre o primă porțiune pe care se va interveni. Ținând cont că vorbim de pavimentul care se va realiza pe acest tronson, suma în mare parte este alocată pentru achiziționarea acelei pietre din granit care se va monta pe Calea Eroilor”, a mai declarat primarul.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: