Liderul PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, anunță o nouă rundă de discuții la Complexul Energetic Oltenia. Miercuri, 19 octombrie 2022, va avea loc o vizită de lucru a reprezentanților comisiilor Energie, infrastructură energetică și resurse minerale și Economică, industrii și servicii, din Senatul României.
Astfel, vor fi prezenți senatorii Daniel Zamfir, președintele Comisiei Economice, industrii și servicii, Sorin Vlașin, vicepreședinele comisiei, István-Loránt Antal, președintele Comisiei pentru Energie, infrastructură energetică și resurse minerale, Nicușor Cionoiu, membru în cadrul comisiei și senatorul Radu Oprea, membru în cadrul celor două comisii senatoriale.
Prima oprire va fi la Cariera Pinoasa din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Ulterior, membrii Directoratului companiei și liderii sindicatelor din cadrul Complexului Energetic Oltenia sunt așteptați la discuții în cadrul Termocentralei Rovinari. „ Este o vizită, urmare a unei discuții avute și în Hunedoara. Practic, vor să vadă datele din teren, de la fața locului. Există o agendă de lucru și toate aceste acțiuni scot în evidență importanța CE Oltenia pentru România. Acum își dau seama cu toții ce înseamnă această unitate, care poate asigura independența țării. Trebuie fructificată fiecare sursă energetică, iar Complexul reprezintă 30% din producţia de energie din Sistemul Energetic Naţional (SEN) ”, a declarat liderul PSD Gorj, Mihai Weber.