spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitatePe cine vede primarul Romanescu în funcția de viceprimar al municipiului Târgu...

    Pe cine vede primarul Romanescu în funcția de viceprimar al municipiului Târgu Jiu din partea PSD

    Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu (PNL), a avansat un nume pentru a ocupa postul de viceprimar al municipiului Târgu Jiu, ocupat în prezent de Gabriel Coica, de la Pro România, ca urmare a alianței dintre liberali și social-democrați.

    „Dacă mâine, Partidul Social Democrat ar dori să ocupe postul de viceprimar mai ales pe zona de cultură, unde activitatea pe această zonă este coordonată de Gabriel Coica (n.r. – Pro România), cred că un profesor de istorie așa cum este doamna Marcela Mrejeru ar fi ideal, adică s-ar duce exact pe domeniu de activitate. De ce trebuie să pun un inginer sau un economist pe funcția respectivă“, a spus primarul Romanescu, la o emisiune de la Tele 3.

    Coica „nu e în elementul lui“

    Marcel Romanescu a mai precizat că viceprimarul Coica „nu e în elementul lui“, având în vedere că acesta este economist: „Noi am făcut o înțelegere cu Pro România și ne-am respectat acel angajament, că unul dintre posturile de viceprimar va fi repartizat către Pro România și l-am susținut pe Gabriel Coica, dar este clar că nu e în elementul lui. Gabriel Coica este un partener și un coleg foarte bun, dar sunt sigur că, poate la un moment dat, și-ar fi dorit să coordoneze partea economică, deoarece este economist ca și profesie.

    Partidul Social Democrat are oameni remarcabili cu care vom putea discuta“.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: