spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitatePrea puţini târgujieni interesaţi de Ziua Eroilor

    Prea puţini târgujieni interesaţi de Ziua Eroilor

    De Ziua Înălţării Domnului s-a sărbătorit ieri în toate oraşele şi Ziua Eroilor. Şi la Târgu-Jiu au fost aduse cuvinte de laudă la adresa eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă. Din păcate însă prea puţini au fost târgujienii care au ales să vină ieri în Piaţa Prefecturii, acolo unde au avut loc manifestările prilejuite de Ziua Eroilor.

    Ziua Eroilor, o zi importantă pentru poporul român. Sau aşa ar fi trebuit să fie. Şi la Târgu-Jiu autorităţile au omagiat faptele de vitejie ale eroilor, aducând cuvinte de laudă şi mulţumind pentru că datorită lor existăm. Însă prea puţini târgujieni au ales să fie prezenţi la această acţiune. Autorităţile au vorbit ieri despre însemnătatea faptelor eroilor noştri pentru noi, pentru viitor. „Aducem un pios omagiu şi recunoştinţă urmaşilor noştri, pentru jertfa de sânge depusă în bătăliile pentru afirmarea şi dăinuirea fiinţei naţionale. Îmi face o deosebită plăcere să ne întâlnim aici în faţa mausoleului Ecaterina Teodoroiu. Suntem datori să cinstim memoria eroilor căzuţi pe câmpurile de lemne. Se cuvine să învăţăm să preţuim aceşti eroi. Dumnezeu să îi odihnească în pace!”, a spus comandantul Garnizoanei Târgu-Jiu, locotenent colonel Marin Bran.

    Teodorescu: Eroii vor exista prin noi!

    Prefectul judeţului a dorit ieri să vorbească şi el despre eroii neamului, declarând că aceştia trebuie cinstiţi toată viaţa. „Simpla rostire a cuvântului erou are o încărcătură copleşitoare. O spun cu toată convingerea chiar dacă este pentru unii o exagerare. A deveni erou înseamnă sacrificiu pentru credinţă, pentru omenire. Avem eroi, ei sunt cei care menţin veşnicia unui neam iar noi românii avem eroii noştri pe care îi purtăm mereu în sufletele noastre. Eroii nu sunt, nu pot fi la timpul trecut. Eroii noştri sunt, vor fi, vor exista prin noi, prin cei ce vor veni după noi atâta timp cât vom avea o identitate, atâta timp cât avem acest popor viu. Mă înclin în faţa eroilor!”, a spus prefectul Claudiu Teodorescu.

    Cârciumaru: Tinerii trebuie să cinstească aceşti eroi

    Edilul municipiului, Florin Cârciumaru s-a adresat şi tinerilor în discursul tău, declarând că este important ca tinerii din ziua de azi să cunoască istoria poporului român şi să cinstească aceşti eroi. „În această zi eroii neamului sunt slăviţi ca nişte icoane. Eroii sunt mai presus de orice fiinţă dragă. Târgu-Jiul şi-a plătit tributul uman în bătălia de la Mărăşeşti din august 1917, armata română respinge ofensiva armatei germane şi câştigă bătălia iar Gorjul are o eroină, Ecaterina Teodoroiu. Prin imnurile de slavă, prin aceste manifestări sunt omagiaţi aceşti eroi. Ne revine datoria de a avea grijă ca tinerii noştri să cinstească aceşti eroi şi azi”, a spus Cârciumaru.

    Călinoiu: Trebuie să învăţăm să trăim în demnitate

    În acelaşi ton, Ion Călinoiu şi-a exprimat convingerea că societatea românească va dovedi mereu că îşi respectă eroii, care s-au jertfit pentru libertatea noastră, a tuturor. „Omagiem astăzi, într-o zi mare, eroii neamului. În această zi trebuie să ne amintim de eroii care s-au jertfit pentru această ţară. Le datorăm această zi lor. Să nu îi uităm nici pe cei din 89 care au luptat cu braţele goale împotriva regimului dictatorial şi au readus libertatea în mijlocul acestui popor. Nu ne vom ridica la înălţimea lor decât învăţând să trăim în demnitate, învăţând să ne respectăm unii pe alţii şi valorile autentice!”, a spus şi Ion Călinoiu. Manifestările s-au încheiat cu depunere de coroane la Mausoleul Ecaterina Teodoroiu, dar şi cu defilarea Gărzii de Onoare, un moment special şi mult aşteptat de toţi cei prezenţi în Piaţa Prefecturii. Înălţarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la Înviere şi este una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii. Ea încheie ciclul Mântuirii Omului. Ieri a fost şi Ziua Eroilor neamului. Înălţarea este cunoscută în popor şi ca Ispasul sau Paştele Cailor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: