spot_img
Altele
    AcasăActualitatePrecipitațiile întârzie restaurarea Masoleului „Ecaterinei Teodoroiu“

    Precipitațiile întârzie restaurarea Masoleului „Ecaterinei Teodoroiu“

    Restaurarea Mausoleului „Ecaterinei Teodoroiu“ este întârziată din cauza precipitaților din ultima perioadă, astfel încât finalizarea lucrărilor până 1 decembrie este pusă în pericol. „Există dorința ca lucrările să fie finalizate până la 1 decembrie, dar vremea ne încurcă. Se lucrează la capacitate maximă“, a spus Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu Jiu.

    „Umiditatea era de 70%“

    O problemă a constituit-o umiditatea foarte mare. „Prima intervenţie care s-a făcut a fost pentru centura care să lege mausoleul de jur împrejur. S-a făcut o fundaţie la un metru adâncime foarte bune armată şi cu o izolaţie între monument şi fundaţia respectivă. S-a construit un dren pentru ca monumentul să fie ferit de umiditate. La măsurătorile efectuate, umiditatea era de 70%. S-au desfăcut toate plăcile, treptele din jurul monumentului, care au fost curăţate şi finisate. Urmează în perioada următoare intervenţia artistică. Acoperişul, placa de deasupra monumentului, era făcută din bucăţi şi permitea apei să se infiltreze în mausoleu. Acum se va înlocui cu două plăci mari, lipite foarte bine şi cu o hidroizolaţie, astfel încât apa nu va mai intra în interiorul mausoleului“, a spus Adrian Tudor. Executantul lucrărilor va întocmi și un ghid de intervenții, cu operațiunile care trebuie executate la o anumită perioadă.

    Claudia Matefi, restaurator în piatră, ne explică ce operațiuni s-au efectuat: „S-au făcut tratamente de biocidare, consolidare, curățare prin gomaj, s-au făcut reîntregiri volumetrice pe elementele deteriorate, urmează integrare cromatică, injectări, se va face o hidroizolație pe capac. Anual sau la doi ani trebuie aplicat un hidrofug și efectuată o biocidare. Starea monumentului este bună“. Mausolelul a fost realizat de sculptoriţa Miliţa Pătraşcu, ucenica lui Brâncuşi, în anul 1935, la inaugurarea lui fiind prezent chiar regele Carol al II-lea. La baza acestuia se află îngropate rămășițele pământești ale Ecaterinei Teodoroiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: