Pentru al 12-lea an la rând, Adi Câmpeanu, primarul comunei Runcu, a adus în Gorj Lumina Sfântă de la Ierusalim.
Lumina Sfântă a ajuns în România sâmbătă seara, cu avionul, adusă de un preot trimis de Patriarhia Română, iar Patriarhul Daniel a împărțit-o tuturor delegaților veniți să o ducă în întreaga țară. Primarul Comunei Runcu, care a adus-o în Gorj, a împărțit Lumina Sfântă și în alte localități ale Gorjului, în drumul său spre Runcu. Astfel, aceasta a ajuns la: Polovragi, Poienari, Bălcești, Bengești, Scoarța, Drăgoieni, Târgu Jiu, Bârsești, Răchiți, Runcu, Bâltișoara, Bâlta, Valea Mare, Bota, Dobrița, Suseni, Mânăstirea „Sfântul Ilie” de la Dobrița. În toate bisericile din Gorj, ca și în toată țara, enoriașii au mers la biserică să participe la slujba Învierii Mântuitorului și să ia Lumină, pe care au dus-o acasă, începând, asfel, sfânta sărbătoare a Paștelui.

