spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateProiect prezentat de Sabin Cornoiu la prima ediție a Congresului Mondial al...

    Proiect prezentat de Sabin Cornoiu la prima ediție a Congresului Mondial al Salvatorilor cu Drone

     

    Proiectul de salvare cu drone implementat de către Salvamont Gorj va fi prezentat la prima ediție a Congresului Mondial al Salvatorilor cu Drone, care va avea loc la Paris în perioada 12 – 13 decembrie, de către Sabin Cornoiu, președintele Salvamont Gorj și Salvamont România.

    „Este o acțiune deosebit de importantă, în care, instituții, asociații de salvare, organizații profesionale sau institute de cercetare în domeniul salvării din peste 60 de țări, de pe toate continentele, aducându-și aici reprezentanți pentru a lua contact cu ultimele studii și cercetări în acest nou domeniu al salvării. Congresul reprezintă o oportunitate deosebită pentru salvatorii din întreaga lume pentru a realiza schimburi de informații și experiență, realizându-se astfel un sistem cât mai performant de salvare, care, pe lângă reușita intervenției, să ofere siguranță maximă atât pentru victimă, cât și pentru salvator.
    Delegația Salvamont România la acest eveniment profesional de mare prestigiu este alcătuită din reprezentanți ai serviciilor Salvamont din Gorj, Brașov, Harghita și Prahova, alături de Ciprian Zamfirescu, voluntar Salvamont și reprezentant al Vodafone – partenerului de tehnologie al Salvamont.

    Comitetul Internațional de Salvare cu Drone IEDO a publicat programul materialelor aprobate pentru prezentare în cadrul congresului, materialul propus de Salvamont România, după evaluările necesare, a întrunit condițiile impuse și a fost aprobat pentru prezentare în plenul acestei manifestări – cea mai mare întrunire de profil organizată la nivel mondial.

    Prezentarea „Dronele – noi perspective în salvarea montană” este realizată și va fi susținută de către Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România și Ciprian Zamfirescu, Digital Transformation & Innovation Manager în cadrul Vodafone România. Aceasta va descrie cele două soluții implementate în acest an de Salvamont România, cu sprijinul Vodafone, soluții unice la nivel mondial: asigurarea semnalului de telefonie mobilă și internet în zonele montane izolate cu ajutorul unui sistem digital complex sol-aer (dronă, antena RF, mini-remorcă, antenă satelit) și Centrul Național de Analiză Date Salvamont-Vodafone – premieră mondială – realizat de Salvamont Romania și Vodafone Romania, cu sprijinul Consiliului Județean Gorj și al Serviciului Salvamont Gorj, unde sunt prelucrate fotogramele capturate de drone. Aceste soluții s-au dovedit a fi un mare pas înainte în salvarea montană și un mod excepțional în care inteligența artificială și tehnologia de ultimă generație pot salva vieți“, au transmis reprezentanții Salvamont România.

    Salvamont, nominalizat la două dintre cele opt secțiuni de premiere

    Salvamont România a fost nominalizat la două dintre cele opt secțiuni de premiere, existând mari șanse ca Salvamont România să urce pe cea mai înaltă treaptă de premiere la acesta prestigioasă manifestare mondială.
    „Congresul este o oportunitate pentru salvamontiștii români de a face schimb de experiență cu alți salvatori, cu alte asociații naționale de salvare, institute de cercetare, în acest domeniu.
    Salvamont România este singura structură de salvare din țara noastră membră cu drepturi depline în cele trei mari organizații de salvare: Comitetul Internațional de Salvare montană CISA IKAR, F.I.P.S. – Federația Internațională a Patrulelor de Schi și IEDO – Organizația internațională a salvatorilor cu drone. Astfel, salvamontiștii români se bucură de o reputație foarte bună în rândul țărilor cu servicii de salvare montană și reușesc să mențină întotdeauna aceasta activitate «la înălțime»“, a mai transmis Salvamont România.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: