AcasăActualitateRevine în stradă "în semn de protest împotriva GENOCIDULUI SOCIAL" de la...

Revine în stradă „în semn de protest împotriva GENOCIDULUI SOCIAL” de la CE Oltenia

Liderul sindical Manu Tomescu revine în stradă. Deși pensionar, sindicalistului a anunțat că va desfășura o acțiune de protest în centrul municipiului Târgu Jiu ca urmare a declarațiilor oficialilor asupra activității miniere din Gorj.
„Deoarece au trecut cel puțin 120 de ore de la declarațiile ministrului energiei, Bogdan Ivan, peste 100 de ore de la declarațiile fostului ministru al energiei, Virgil Popescu, și peste 72 de ore de la declarațiile prim-ministrului României, Ilie Bolojan, declarații foarte clare în privința închiderii grupurilor energetice pe bază de cărbune, iar în tot acest timp și în urma acestor declarații, șefii federațiilor sindicale din C.E.Oltenia nu au avut absolut nici o reacție de ACȚIUNE și ÎMPOTRIVIRE, mâine, luni, 6 octombrie 2025, de la orele 16:00, o să fiu prezent în fața Prefecturii Tg-Jiu, în semn de protest împotriva GENOCIDULUI SOCIAL la care este condamnat județul Gorj, în contextul închiderii grupurilor energetice pe bază de cărbune! Revendicarea este simplă și clară! Nu închideți ce deja funcționează, și nu sacrificați comunități întregi, pentru iluziile voastre puse pe hârtie!”, a transmis Manu Tomescu.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente