spot_img
16.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateRomanescu după aprobarea bugetului:” Rămânem cu un milion de euro și încercăm...

    Romanescu după aprobarea bugetului:” Rămânem cu un milion de euro și încercăm să deschidem noi șantiere”

    6 milioane de euro este suma de care va dispune Primăria Târgu Jiu în anul 2021. Din acest buget mai mult de 75% sunt bani ca și cheltuiți, sumele fiind necesare pentru a acoperi cofinanțările pe proiectele prin fonduri europene și plățile la TVA.

    Primăria Târgu Jiu are buget. Sumele pe capitole au fost aprobate în ultima ședința de Consiliu Local. „Bugetul este realizat în primul rând pentru dezvoltarea Municipiului Târgu Jiu, pentru investiții. Cea mai mare parte din suma care va fi alocată în bugetul Municipiului Târgu Jiu va fi defalcată pe trei capitole. În primul rând asigurarea cofinanțării la proiectele europene și vorbim de sume destul de mari pentru fondurile europene, pentru cofinanțare, e vorba de aproximativ 2 milioane de euro pe care doar din bugetul local, pentru acesta an, trebuie să le să le alocam. Pe de altă parte, este alocarea fondurilor de la bugetul local pentru cofinanțarea proiectelor pe PNDL. Încă un milion și jumătate de euro pe PNDL și proiectele pe care le avem prin Compania Națională de Investiții aprobate, la fel, încă două milioane de euro, deci în mare parte din cei aproximativ 6 milioane de euro pe care avem alocați pe zona de investiții aproximativ 5 milioane se duc pe partea de cofinanțare proiecte cu finanțare”, a transmis Marcel Romanescu.

    TVA-ul de plată!

    O altă gaură ce trebuie umplută este cea a TVA-urilor la achizițiile făcute. Sumele sunt însă deductibile. „Singura problemă care ne va apărea, în fiecare an, este TVA-ul pe care trebuie să-l alocăm în bugetul anului 2021 și în anul următor, dar fiind un  TVA deductibil, în 2022 TVA-ul se va întoarce și îl vom putea folosi pe bugetul din 2022. Pe lângă acea cotă de cofinanțare de 2% mai trebuie să alocăm asigurarea TVA-ului. Numai în acest an, aproximativ un milion de euro se duce în asigurarea TVA-ului pentru cele 11 trolee care, după cum a fost prezentat graficul, ar trebui să ajungă din luna septembrie până în luna decembrie, în dotarea societății Transloc”, a declarat autoritatea publică din Târgu Jiu.

    Un milion de cheltuit

    În urma calculelor făcute, Primăria Târgu Jiu rămâne cu un milion de euro. Primarul susține că banii vor fi folosiți tot în investiții. “Rămânem cu un milion de euro și încercăm să deschidem noi șantiere. Unul dintre aceste șantiere este cel care se realizează în zona Plopilor a cărei valoarea este undeva la două milioane de lei. Am mai lăsat o rezervă pentru eventualele probleme care ar putea să apară pe reparațiile de la unitățile de învățământ, în jur de două milioane de lei. În comparație cu ultimii patru ani de zile solicitările nu mai sunt chiar atât de mari pentru că investim permanent, astăzi, vorbim doar de mijloacele pe care le mai avem de realizat în unitățile de pe raza municipiului Târgu Jiu”, a mai transmis Marcel Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: