spot_img
10 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateRomanescu după desemnarea celor doi viceprimari: “Nu cred că va fi o...

    Romanescu după desemnarea celor doi viceprimari: “Nu cred că va fi o muncă mai ușoară decât până acum”

    Echipă completă la Primăria Târgu Jiu. Primarul are doi viceprimari cărora le poate delega din atribuțiile sale. Deși ambii sunt nominalizați chiar de edil,  Marcel Romanescu nu crede că munca sa, în unitatea administrativ teritorială, va fi mai ușoară.

    În cadrul ultimei ședințe de Consiliul Local, extraordinară, s-au desemnat cei doi viceprimari ai Municipiului Târgu Jiu. Singurele propuneri au fost Bogdan Bejinaru și Gabriel Coica care au și trecut în urma votului exprimat de consilieri. Primarul Marcel Romanescu susține că nu se așteaptă ca volumul de muncă să scadă prin ocuparea celor două posture. “Nu cred că va fi o muncă mai ușoară decât până acum. Deja am rămas conectat la vechea perioadă. Sunt sigur că cei doi viceprimari vor veni cu plusul necesar. Activitatea mea va fi aceeași, tot la ora 7 voi ajunge la birou și tot după ora 18 voi pleca. Aceeași colaborare o voi păstra cu directorii din cadrul primăriei. Coordonarea se va face în continuare de către primar. Cei doi viceprimari vor avea atribuții delegate pe anumite domenii de activitate. Eu sunt sigur că o să se schimbe și atmosfera, pentru că toată lumea a învățat din experiența celor trei ani și jumătate, și angajații, și viceprimarii. Am avut o primă discuție cu cei doi viceprimari și le-am acordat toată încrederea. Sunt și persoanele pe care le-am nominalizat în ședința de consiliu pentru a ocupa aceste funcții de demnitate înaltă în cadrul autorității pe care o conduc. Vreau să cred că vom avea patru ani de liniște la nivelul autorității noastre, împreună cu cei doi viceprimari și cu toate direcțiile de specialitate”.

    Prezentare oficială

    Desi au ajuns la birou, cei doi viceprimari încă nu știu ce atribuții vor prelua. “Le voi da cât de curând atribuțiile celor doi viceprimari. I-am lăsat în primul rând să își rezolve problemele legate de viitoarele contracte. De joi intră în pâine cei doi viceprimari și își preiau atribuțiile conferite de lege, dar trebuie să și mai regleze și anumite lucruri care țin de vechile lor contracte. Unul a fost angajat pe societate comercială, celălalt a lucrat la CEO. Trebuie să își rezolve aceste probleme, pentru ca de luni să își exercite atribuțiile în totalitate, după o primă ședință pe care o voi avea luni cu directorii și șefii de servicii din cadrul primăriei pentru a-i putea prezenta și pentru a putea înțelege și dânșii și directorii care este relația care se va crea”, a mai transmis primarul Marcel Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: