spot_img
11.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitateSalariații Uzinei Mecanice Sadu, trimiși în șomaj tehnic

    Salariații Uzinei Mecanice Sadu, trimiși în șomaj tehnic

    Cei 800 de salariați ai Uzinei Mecanice (UM) Sadu, din Bumbești Jiu, vor intra în șomaj tehnic. Uzina și-a redus foarte mult activitatea ca urmare a crizei cauzate de pandemia cu COVID-19. Comenzile de muniție a fost din ce în ce mai puține. „Am discutat de domnul director și am aflat că Uzina Mecanică Sadu este de pe data de 1 aprilie în șomaj tehnic. A fost urmată procedura de șomaj tehnic care se va menține pe perioada stării de urgență“, a spus primarul orașului Bumbești Jiu.

    Își vor primi salariile înainte de Paște

    Angajații de la UM Sadu își vor lua salariile înainte de sărbătoarea Paștelui. „Pe luna martie salariile vor fi acordate înainte de sărbătorile pascale, după care, pentru restul perioadei vor trece pe procedura șomajului tehnic, cu acordarea a 75% din salariu“, a mai precizat primarul orașului Bumbești Jiu.

    UM Sadu este una dintre cele mai vechi uzine din județul Gorj. Aceasta funcționează din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Aici se fabrică muniție. UM Sadu se află în subordinea ROMARM, care este sub coordonarea Ministerului Economiei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: