Asociația Pro Animals trage un semnal de alarmă și cere sprijinul iubitorilor de animale pentru salvarea câinilor din padocul de la Târgu Cărbunești, care urmează să fie închis la sfârșitul lunii martie. Decizia vine după ce autoritățile locale au semnat un contract cu o asociație din Hunedoara pentru gestionarea câinilor fără stăpân.
În prezent, în adăpost se află peste 60 de animale – 55 de câini adulți și 8 pui – care riscă să fie transferați la adăposturile din Târgu Jiu sau Turceni. Acolo, potrivit Asociației Pro Animals, animalele neadoptate ar putea fi eutanasiate după 14 zile.
„Este un apel urgent pentru câinii din Târgu Cărbunești. Primarul ne-a informat că adăpostul se închide și ne-a rugat să găsim o soluție pentru toți cei 63 de câini. Din păcate, adăpostul nostru este plin și nu îi putem prelua. Dacă nu vor fi adoptați, vor avea un destin tragic. Rugăm iubitorii de animale să le ofere o șansă la viață”, transmit reprezentanții Pro Animals.
Asociația face apel la comunitate să adopte sau să sprijine găsirea unor familii pentru câinii rămași în adăpost, înainte ca acesta să fie închis definitiv.

