Este nevoie de un memorandum, pentru acordarea venitului de completare în cazul în care la Complexul Energetic Oltenia vor avea loc disponibilizări colective. Este nevoie de o documentație, care să se concretizeze într-un memorandum, în baza căruia să fie completată ordonanța care reglementează măsurile ce sunt luate în cazul în care la companiile deținute de stat au loc concedieri colective.
Ordonanța respectivă prevede și în prezent, în cazul în care este activată, că și angajații Complexului Energetic Oltenia pot beneficia de venit de completare, însă pentru o perioadă de 2 ani de zile. Sindicatele din cadrul companiei energetice solicită însă creșterea cu încă 2 ani a perioadei de acordare a venitului de completare. Astfel, se va ajunge la o perioadă de asistență financiare de 4 ani, în care beneficiarii vor avea plătite asigurările la bugetul de stat.
„Pentru venitul de completare ne-a mai rămas să mai luptăm. Am tot cerut ministrului să intervină pentru venitul de completare, să crească perioada la 4 ani. Astfel vom avea o protecție în cazul în care va fi nevoie. Una este 4 ani și alta 2 ani. Ultima dată când l-am întrebat despre venitul de completare, ministrul ne-a pus pe noi să facem Memorandumul”, a declarat Cristi Lădaru, președintele Sindicatului Liber de la Cariera Roșia, din cadrul Complexului Energetic Oltenia.
Sa le dea venit de completare pe zece ani și vouchere de vacanță până inchid ochii….