spot_img
21.6 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateSindicatele din minerit monitorizează pensionările împreună cu avocații

    Sindicatele din minerit monitorizează pensionările împreună cu avocații

    Federaţia Naţională a Muncii organizează, în data de joi, 17 august, la Primăria Roșia de Amaradia, la ora 09:00, la Primăria Berbești, la poarta exploatării, de la ora 12:00 și la Primăria Târgu-Cărbunești, la ora 15:00, noi întâlniri cu apărători din cabinetele de avocatură, privind Legile 74 şi 197, precum și pe recalcularea pensiilor.

    Minerii, energeticienii și foştii salariaţi din unităţile prestatoare sunt chemaţi să vină cu câte o copie după cartea de muncă, decizia de pensionare, cartea de identitate și, eventual, adeverinţe cu câştigurile obţinute.

    De asemenea, este așteptată prezenţa expropriaţilor din zonă (titulari şi/sau moştenitori de drept) care nu au fost despăgubiţi pentru terenurile afectate de minerit și termocentrale. Trebuie să fie prezentate și actele sau adeverinţele de proprietate. Relaţii și amănunte se pot obține între orele 08:00 – 20:00, la numărul de telefon 0728.39.65.72.

    Pensionarea minerilor și energeticienilor depinde de casele de pensii. Legea de bază pentru pensionări este 197 din 2021. Se ia în calcul și Legea 74, sunt însă situații în care cererile depuse de angajații Complexului Energetic Oltenia sunt respinse. Prin urmare, sindicatele apelează la avocați pentru a depune contestații la instanță. Aceste demersuri sunt însă de durată. Se poate ajunge și la un an, un an și jumătate până la obținerea unei soluții definitive, care să anuleze deciziile de respingere emise de către casele de pensii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: