spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateSpitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu are doi medici alergologi

    Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu are doi medici alergologi

    De la începutul acestei săptămâni, în Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu funcționează a doua tură la Cabinetul de Alergologie.
    „Cele două ture sunt asigurate de doamnele doctor Simona Coleașă și Simona Țîrcă, ultima revenind la serviciu la începutul acestei săptămâni.
    Dr. Simona Maria Țîrcă este medic specialist alergolog, absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, promoția 2006-2012, rezidențiatul făcându-l în Capitală. În anul 2017 s-a angajat la principal unitate medicală din județul Gorj, fiind un specialist apreciat de pacienții săi“, a anunțat Mihaela Floroiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
    Cu ce probleme se prezintă pacienții la spital
    La cabinetul de Alergologie din cadrul Ambulatoriului SJU Târgu-Jiu se prezintă zilnic pacienți cu diverse afecțiuni: astm bronșic alergic, rinite alergice, urticarii, alergii alimentare, dermatite de contact, dermatite atopice.
    „Adresabilitatea la cabinetul de alergologie este destul de mare, fiind binevenită cea de-a doua tură.
    Pacienții se pot programa pentru un consult, de luni până vineri, în intervalul orar mai sus amintit, în baza unei trimiteri de la medicul de familie sau contracost.
    Medicul alergolog este singurul în măsură să se pronunțe cu privire la conduita, diagnosticul, tratamentul medical pentru pacient“, a mai spus reprezentantul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: