spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăActualitateStănculete cere bani pentru Spitalul Judeţean Târgu-Jiu

    Stănculete cere bani pentru Spitalul Judeţean Târgu-Jiu

    Conducerea Spitalului Judeţean Târgu-Jiu are promisiuni că va primi suma de peste 100 de miliarde de lei pentru cheltuielile care trebuie făcute până la finele acestui an. Fondurile nu vor fi, însă, suficiente pentru rezolvarea tuturor problemelor din sistemul medical din Târgu-Jiu. Spitalul Judeţean Târgu-Jiu „a strâns cureaua” la cheltuieli pentru a se putea descurca în perioada care a trecut, susţine directorul general al unităţii medicale.

    Managerul Spitalului Judeţean Târgu-Jiu, Vasile Stănculete, a fost invitat la şedinţa Consiliului Judeţean Gorj pentru o analiză a activităţii unităţii spitaliceşti de până la această dată. Conform raportului efectuat, conducerea spitalului a fost nevoită „să strângă cureaua” la anumite cheltuieli pentru a asigura strictul necesar până la o nouă rectificare de buget. Criticile nu au întârziat să apară la măsura de reducere a cheltuielilor pentru medicamente în spital. Se pare că veştile bune nu întârzie să apară. Printr-un protocol cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Spitalul Judeţean va primi în perioada următoare 110 miliarde pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă la ora actuală unitatea spitalicească. Banii, însă, nu sunt suficienţi, după cum a punctat şi managerul spitalului. „Niciodată într-un spital banii nu sunt suficienţi. Ne trebuie 110 miliarde şi vom primi aceşti bani. Avem un protocol cu Casa Naţională, un protocol care ne asigură de aceşti bani. În curând vom primi acest bani. Am avut grijă să nu falimentăm spitalul. Trebuie să fii în domeniu ca să ştii unde sunt problemele. Nu am avut probleme cu medicamentele. Scandalul care a fost la nivel de ţară pe noi nu ne-a afectat. Ne-am concentrat bugetul pe medicamentele de bază. Că a mai plecat un bolnav să cumpere o faşă, un medicament, am avut una sau două solicitări să dăm banii înapoi. Nu am redus nici un medicament. Din contră avem mai multe medicamente. Medicamentele de bază sunt asigurate pe toate secţiile. Nouă ne trebuie pentru că este o instituţie care funcţionează cu o sumă de bani mare”, a explicat managerul Spitalului Judeţean Târgu-Jiu, Vasile Stănculete. Banii destinaţi spitalului nu vor fi suficienţi pentru a asigura toate nevoile unităţii, însă susţinerea financiară va asigura strictul necesar de funcţionare în următoarea perioadă. Cât priveşte datoriile, nici nu se poate fi vorba de aşa ceva la nivelul unităţii spitaliceşti. „Nu avem nici o datorie, în contră, suntem pe plus”, a ţinut să specifice Vasile Stănculete, managerul Spitalului Judeţean.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: