spot_img
12.2 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 15, 2024
Altele
    AcasăActualitateSuspendarea cursurilor, favorabilă pentru investițiile în școli

    Suspendarea cursurilor, favorabilă pentru investițiile în școli

    Se lucrează la foc automat în unitățile de învățământ din Târgu Jiu. Constructorii profită de vacanța forțată în care au intrat elevii și preșcolarii pentru a finaliza lucrările. „Vom avea în jur de șapte locații noi pentru copiii din Târgu Jiu”, afirmă primarul Municipiului Marcel Romanescu.

    Șantierele din Târgu Jiu sunt deschise, muncitorii fiind activi în această perioada. Autoritățile dau asigurări, că în urma discuțiilor purtate cu constructorii, proiectele vor fi gata în septembrie.  “Lucrările de investiții merg foarte bine. Exceptând grădinița din zona Olari, la care acum s-a finalizat procedura de licitație, dar unde am discutat cu constructorul și s-ar putea ca până la 1 septembrie să fie gata și extinderea grădiniței, toate celelalte sunt în grafic. Cel puțin pe lucrările legate de unități școlare, creșe și grădinițe, finalizarea lor se va face la 1 septembrie. Vom avea în jur de 7 locații noi pentru copiii din Târgu Jiu. Celelalte lucrări, și aici mă refer la canalizări, alimentări cu apă și introducere de gaze, sunt în grafic. Nu am suspendat activitatea pe niciun șantier din Târgu Jiu, dându-le o șansă și societăților comerciale pentru a ține angajații încadrați în muncă, dar și pentru autoritatea publică locală. Eu chiar îmi doresc să profităm de această perioadă, benefică dintr-un anumit punct de vedere, pentru că nu mai există acel flux de mașini, iar la școli se poate lucra la capacitate maximă. La Colegiile Ecaterina Teodoroiu și Spiru Haret, în grădinițele și școlile respective, la Școala Nr. 12 unde se introduce rețeaua de alimentare cu gaze și termoficare, peste tot se poate lucra la capacitate maximă. Asta a fost și discuția pe care am avut-o cu constructorii, mai ales la unitățile școlare”, a declarat primarul Marcel Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: