spot_img
12.2 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăActualitateTârgujian aflat în autoizolare, plecat de acasă

    Târgujian aflat în autoizolare, plecat de acasă

    Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Gorj au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la o serie de acțiuni de verificare la domiciliu a persoanelor aflate în autoizolare pe raza municipiului Târgu Jiu.

    O persoană nu a fost găsită acasă și va fi amendată. „Reprezentanții DSP Gorj împreună cu două echipaje de poliție, din cadrul IPJ Gorj, au efectuat verificări la un număr de 20 adrese de pe raza Mun. Târgu Jiu. În urma verificărilor, s-a depistat că, la ora 15.20, o persoana aflată în izolare nu se afla la domiciliu declarat în chestionar. Conform chestionarului completat în Aeroportul Otopeni, persoana izolată intrase în țară în data de 24.02.2020, întorcându-se din Italia (Milano). În consecință, se va aplica sancțiune contravențională de la 10.000 la 20.000 de lei, conform H.G. nr. 857/2011 cu modificările si completările ulterioare, art. 34 (lit. m)“, se arată într-un comunicat de presă al DSP Gorj.

     Cercetări penale

    Ieri dimineață, la nivelul județului Gorj, se aflau în autoizolare 234 de persoane. „Până în prezent, nu am avut persoane care să necesite carantina“, se mai arată în comunicatul de presă.

    Primul caz de infectare cu coronavirsus din România a fost înregistrat pe teritoriul județului Gorj, la un tânăr de 25 de ani din comuna Prigoria. Acesta a fost externat după aproximativ o săptămână.

    De asemenea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a deschis o anchetă, după ce reprezentanții Ministerului Sănătății au constatat că unele informații furnizate de către fosta conducere a DSP Gorj au fost inexacte. Oamenii legii verifică și modul în care au fost prelevate unele probe, existând o serie de suspiciuni în acest sens.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: