Tariful de parcare în Piața Centrală a municipiului Târgu Jiu a fost majorat de cinci ori. Astfel, cetățenii care erau obișnuiți să plătească 1 leu pentru o jumătate de oră de parcare, acum s-au trezit că tariful este 5 lei pe oră, deoarece perioada de parcare de 30 de minute a fost eliminată. „Creșterea este enormă și nu e normal așa ceva. Aș fi înțeles dacă se dubla, dar să se majoreze de cinci ori…“, a spus un cetățean venit la cumpărături.
Taxa de parcare pentru o oră era înainte de doar 2 lei. Cei care vor parcat o zi întreagă vor fi nevoiți să achite o taxă de 25 de lei de luni până vineri, între orele 7,30 și 19,30. Hotărârea de Consiliu Local a fost aprobată la sfârșitul lunii iulie.
Noile tarife se aplică pentru zona 1 de parcare din Târgu Jiu.
Și parcările de reședință au crescut de câteva ori: parcarea temporară între orele 16.00 și 8.00 va costa 360 de lei în 2026 de la 120 de lei, iar parcarea 24 de ore din 24 va costa 720 de lei.

