spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateUn cunoscut lider sindical își pregătește pensionarea

    Un cunoscut lider sindical își pregătește pensionarea

    Un cunoscut lider de sindicat din Complexul Energetic Oltenia își pregătește pensionarea de la compania energetică. Este vorba de unul dintre semnatarii Contractului Colectiv de Muncă și președinte al sindicatului cu numărul cel mai mare de membri.

    Gabriel Căldărușe, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, a precizat că a revenit în activitate de la finalul anului trecut. Ani de zile a fost suspendat de la locul de muncă de la Cariera Tismana și a activat exclusiv ca președinte de sindicat. Din luna noiembrie 2022, a revenit în activitate și beneficiază de condiții speciale de muncă.

    „Am revenit în activitate în luna noiembrie 2022 și beneficiez de condiții speciale de muncă. Am vechime și de la începutul activității în zona de minerit. Se adaugă și vârsta și în baza Legii 197 din 2021 voi îndeplini chiar de anul acesta condițiile de pensionare. Îmi voi depune dosarul la Casa de Pensii. În mod cert nu voi mai activa la sindicat, dacă voi decide să mă pensionez de la Complexul Energetic Oltenia. Va exista un înlocuitor”, a declarat Gabriel Căldărușe, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: