spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateVâlcov sfidează instanța de judecată a Tribunalului Gorj de la primul termen:...

    Vâlcov sfidează instanța de judecată a Tribunalului Gorj de la primul termen: „Sunt la Guvern“

    Consilierul premierului Dăncilă, Darius Vâlcov nu s-a prezentat, ieri, la Tribunalul Gorj, la procesul în care este acuzat de instigare la dare şi luare de mită. Acesta a susţinut că nu se poate prezenta, pe motiv că se află la locul de muncă, la sediul Guvernului. Judecătorului de caz, Gheorghe Constantinescu, nu i-a căzut prea bine această explicație.

    Doar un singur inculpat a fost prezent la termenul de ieri. Este vorba de Elena Calotă, administratorul uneia dintre firme. Aceasta a solicitat, la fel ca ceilalți trei inculpați din dosar, amânarea procesului pentru a-și angaja apărători. În aceste condiţii, magistratul de caz a stabilit ca următoarea înfăţişare să aibă loc pe 6 noiembrie.

    Acuzațiile din dosarul judecat la Tribunalul Gorj

    Consilierul premierului Viorica Dăncilă este acuzat de instigare la dare şi luare de mită, într-o cauză privind un funcţionar de la Oficiul de Cadastru care ar fi primit timp de trei ani mită de la una dintre societăţile înfiinţate la iniţiativa lui Vâlcov şi controlată de acesta. Potrivit procurorilor, Vâlcov a iniţiat constituirea a trei societăţi, care acţionau ca un tot unitar – SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii.

    Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Darius Vâlcov este acuzat că a iniţiat constituirea unui număr de trei societăţi care acţionau ca un tot unitar, respectiv SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii. Ulterior, fostul ministru al Finanţelor Publice a decis să-l coopteze, în cadrul uneia dintre acestea, pe Eduard Cincu, funcţionar al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare (OCPI) Olt, care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC Millenium Topographica SRL – având ca activitate cadastru – astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI.

    Pe lângă Darius Vâlcov, au fost trimişi în judecată şi Mircea Dogaru, fost consilier juridic al Millenium Topgraphica şi Elena Calotă, administratorul societăţii, ambii pentru dare de mită, dar şi funcţionarul public din cadrul OCPI Olt, Eduard Cincu, pentru luare de mită. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Mircea Dogaru a fost cel care, în perioada ianuarie – aprilie 2012, i-a remis lui Eduard Cincu, funcţionar public din cadrul OCPI Olt, suma de 1.000 lei lunar, el fiind acuzat de dare de mită în formă continuată.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: