spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateVIDEO „Contraste“ spectacolul manifest care nu se va mai juca vreodată. Actorii...

    VIDEO „Contraste“ spectacolul manifest care nu se va mai juca vreodată. Actorii și-au exprimat într-un mod artistic nemulțumirile

    Duminică, 11 iunie, în ziua în care Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu a împlinit 30 de ani de existență, 15 actori au fost protagoniștii spectacolului manifest „Contraste sau Prima dată când am avut curaj“, care a reprezentat forma de protest a artiștilor față de modul în care este condusă instituția de cultură.
    Spectacolul a fost regizat de către Radu Botar, unul dintre cei mai importanți oameni ai scenei românești.

    Pentru că sala de spectacole este în reabilitare, piesa a avut loc la Muzeul Județean de Istorie. Publicul a venit într-un număr neașteptat de mare, astfel că a fost nevoie de suplimentarea numărului de scaune, iar alții au asistat în picioare. Astfel, aproximativ 100 de spectatori au înfruntat cu brio condițiile vitrege, pentru că, din cauza faptului că nu există un sistem de ventilație, temperatura a crescut foarte mult și spectatorii au stat ca într-o saună. Însă condițiile improprii au trecut pe planul secund, întrucât jocul actorilor și emoția transmisă a fost simțită din plin de cei prezenți. Actorii au făcut o serie de mărturisiri intime din viața lor. Vlad Fiu a povestit despre persoana căreia îi datorează îndreptarea sa către profesia de actor. Mădălina Ciobănuc a transmis episodul legat de moartea părinților săi, iar Andreea Chirițescu despre trauma trăită cu privire la divorțului părinților săi.

    „Nu a fost o muncă în zadar și speranță mai există“

    La final, a fost prezentat un monolog de către regizorul Radu Botar, prin care a încercat să atragă atenția la ceea ce se întâmplă în teatrul din Târgu Jiu, că aripile actorilor sunt tăiate și că se încearcă transformarea lor în niște soldăței disciplinați, textul fiind din Richard II combinat cu Bufonul din Regele Lear, de William Shakespeare.

    Anumiți artiști spun că, probabil, piesa nu va mai fi jucată vreodată, având în vedere mesajul pe care l-a transmis.

    „Un mare MULȚUMESC numerosului și căldurosului public care a umplut sala până la refuz. Iertare spectatorilor care, din păcate nu au mai avut loc. Tuturor recunoștință, prețuire și respect. Ne-am străduit, muncind din greu, să ne facem bine treaba. Aplauzele și dansul împreună din final, ne-a demonstrat că nu a fost o muncă în zadar și că speranță mai există“, este mesajul transmis de către actorul și regizorul Radu Botar pe pagina sa de Facebook.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: