Inspectoratul Școlar Județean Gorj a scos la concurs postul de director adjunct al Liceului Tehnologic Motru. Dosarele au putut fi depuse la IȘJ încă de ieri iar, până în această după-amiază, doar o persoană a urmat procedura. Dosare pentru concursul demarat în vederea ocupării acestui post vacant de director adjunct se mai pot depune și mâine la secretariatul ISJ Gorj până la ora 13.00.
Vacantarea acestui post de la liceul motrean, o unitate cu probleme a cărei activitate managerială a făcut obiectul a numeroase rapoarte de control ale Ministerului Educației, a creat temeri în unitatea de învățământ. Asta deoarece nu se cunoaște cine s-a înscris pentru postul vacant iar înscrieri pot fi și mâine. Mai mult, pentru post se poate înscrie și fosta ocupantă a funcției, care se încadrează pe condițiile impuse de IȘJ Gorj. Instituția confirmă doar înscrierea unui singur candidat la acest concurs.
Reamintim că după penultima verificare a Corpului de Control al ministrului Educației, în baza raportului de control, a fost schimbată conducerea IȘJ Gorj.


