Eleva Bianca Nanu este unul dintre copiii talentați ai Gorjului și, deși are doar 17 ani, împliniți vara aceasta, este un artist-fotograf căutat! De ceva vreme, copila câștigă bani de buzunar din această activitate și afirmă cu sinceritate că face ceea ce îi place cel mai mult! Eleva face parte din Clubul de Fotografie al Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu”, acolo unde a învățat ceea ce nu știa despre arta fotografiei.