AcasăCulturaAlaiul obiceiurilor de iarnă, pe 18 decembrie la Târgu Jiu

Alaiul obiceiurilor de iarnă, pe 18 decembrie la Târgu Jiu

Atmosfera sărbătorilor de iarnă din Gorj este, an de an, completată de bogatele tradiții populare, transmise din generație în generație și păstrate cu aceeași încărcătură spirituală.

Consiliul Județean Gorj, alături de instituțiile de cultură din subordine – Școala Populară de Artă „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” – organizează în 18 decembrie, de la ora 10:00, „Alaiul obiceiurilor de iarnă”. Evenimentul va avea loc în Piața Prefecturii din Târgu Jiu și marchează deschiderea seriei manifestărilor dedicate sărbătorilor de iarnă.

Peste 500 de colindători

Peste 500 de colindători în costume populare, respectiv între 20 și 30 de formații, vor prezenta diversitatea datinilor gorjenești prin dansuri, colinde și ritualuri specifice zonei. Publicul se va putea bucura atât de colindele tradiționale, cât și de punerea în scenă a unor obiceiuri vechi precum „Umblatul cu Capra”, „Ursul”, „Plugușorul”, jocul măștilor și alte tradiții moștenite din străbuni.
Ansambluri care ar putea ajunge la Târgu Jiu

În acest an, la ”Alaiul obiceiurilor de iarnă” ar putea ajunge la Târgu Jiu: Ansamblul Folcloric ”Maria Lătărețu”, Ansamblul de datini și obiceiuri ”Roua” din Cloșani, Ansamblul Folcloric ”Cheile Oltețului” din Polovragi, Ansamblul ”Izvorașul” din Negomir, Ansamblul ”Brăulețul” din Motru, Ansamblul Nedeia al Casei de Cultură Novaci, Grupul ”Muguri de castan” Tismana, Grupul ”Băieșanca” din Baia de Fier, Grupul ”Ciobănașul” din Crasna, Grupul ”Stejarii” din Stejari, Grupul ”Nedeia” din Novaci, Grupul ”Lăstărel de pe Gilort” din Târgu Cărbunești, Grupul ”Altița” din Bălești, Grupul ”Gorjeanca” Târgu Jiu, Grupul ”Jiencele” din Târgu Jiu, Grupul ”Privighetorile Gorjului”, Grupul ”Mugurașii Gorjului” precum și Grupul de colindători al Liceului de Arte ”Constantin Brăiloiu” Târgu Jiu și Grupul de colindători al Palatului Copiilor din Târgu Jiu.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente