spot_img
19.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăCulturaÎncepe Festivalul Național de Muzică Populară „Meleaguri Brâncușiene”

    Începe Festivalul Național de Muzică Populară „Meleaguri Brâncușiene”

    Cea de-a VI-a ediție a Festivalului Național de Muzică Populară „Meleaguri Brâncușiene” se va desfășura în perioada 16 – 18 octombrie, la Complexul Anna, pe insulița Jiului, din Târgu Jiu.

    Festivalul este adresat cursanților școlilor populare de artă sau centrelor culturale județene de la disciplinele de canto muzică populară  și instrumente muzicale populare și este împărțit pe două secțiuni, în cadrul fiecărei secțiuni existând două categorii de vârstă (12-15 ani, respectiv 16-25 ani).

    „S-au înscris la acest festival-concurs 22 de concurenți, din 11 județe ( Argeș, Cluj, Suceava, Alba, Olt, Botoșani, Caraș Severin, Vâlcea, Mureș, Mehedinți, Gorj).

    Vor face parte din juriu personalități marcante ale folclorului românesc, care vor aprecia calitățile interpretative, repertoriul, autenticitatea portului, prezența scenică:  Președinte – Gheorghița Nicolae redactor-producător la Societatea Română de Televiziune, Doina Ișfanoni – doctor, istoric de artă, cercetător, etnolog la Muzeul Național al Satului ”Dimitri Gusti” din București, Anca Branea –  profesor de canto în cadrul Liceului Vocațional de Artă Târgu Mureș, Eugen Petre Sandu – etnomuzicolog și compozitor și  Adrian Grigoraș – dirijor Orchestra Națională Radio“, se arată într-un comunicat de presă.

    Luni, 16 octombrie, de la ora 18:00 va avea loc tradiționalul concurs, iar cea de-a doua parte, a spectacolului, va aduce în prim-plan Grupul „Măriile Gorjului”, Ansamblurile de dansuri populare „Altița” și „Cheile Oltețului”, grupul de cavaliști „Păstorașii Gorjului”, grupul de vioriști „Virtuozii Gorjului”, alături de tineri interpreți cu un bogat palmares artistic.

    Marți, 17 octombrie, continuă competiția muzicală dintre tinerii interpreți, iar după aceea  vor evolua  artiștii Ansamblului de Muzică Populară al Școlii de Arte ”Valeriu Poleakov” din Chișinău.

    În ultima seară, miercuri, 18 octombrie, de la ora 18:00, după Gala Laureaților, iubitorii de folclor vor avea parte de momente artistice pline de culoare. Vor evolua în fața publicului Grupul de naiști si fluierași “Jiana”,  grupurile de dansuri populare „Izvorașul”din Negomir și ”Doina Jilțului” din Dragotești.  Seara se va încheia cu recitalul lui Darius Nicolae Dobrinescu, câștigătorului ediției anterioare.

    Acompaniamentul orchestral va fi asigurat de Ansamblul Folcloric “Maria Lătărețu” al Școlii Populare de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, dirijor Andrei Carcalicea.

    Prezentarea spectacolelor va fi asigurată de interpreta de muzică populară Carmen Felicia Sarcină. Directorul festivalului Alexandru-Ciprian Bratu.

    Evenimentul este organizat de Școala Populară de Arte ”Constatin Brâncuși” Târgu Jiu, alături de  Consiliul Județean Gorj și Ansamblul Profesionist “Doina Gorjului”, în colaborare cu posturi de radio și televiziuni locale și naționale. Acest festival-concurs îşi propune să încurajeze şi să contribuie la descoperirea a cât mai multor talente, să promoveze şi să stimuleze cele mai valoroase prezenţe.

    Intrarea este liberă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: