AcasăCulturaMoment închinat Eroinei de la Jiu

Moment închinat Eroinei de la Jiu

Autoritățile județene îi așteaptă pe gorjeni la un moment evocator dedicat Ecaterinei Teodoroiu. Evenimentul va avea loc la casa memorială a Eroinei de la Jiu.

În fiecare an, la Casa memorială din cartierul Vădeni al municipiului Târgu-Jiu, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ştefulescu” marchează nașterea Ecaterinei Teodoriu, prin diferite evenimente culturale. Nici anul acesta nu este excepție.

„Vă așteptăm alături de noi și în acest an, mâine, 14 ianuarie, începând cu ora 10.00, la Casa Memorială ” Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, pentru a întregi momentul evocator dedicat „Eroinei de la Jiu”.

Nouă, gorjenilor, ziua de 14 ianuarie ne aduce un sentiment cald de apartenență și de mândrie, pe lângă valoarea istorică pe care o tânără codană de pe malul Jiului i-a dat-o acestei zile prin destinul ce îi fusese hărăzit”, transmit oficialii Consiliului Județean Gorj.
Casa în care s-a născut Cătălina, și chiar o parte din obiectele pe care familia le folosea în viața de zi cu zi, se păstrează intacte și astăzi prin grija colegilor noștri de la Muzeul Județean Gorj Alexandru Ştefulescu”.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente