Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”a venit cu noi provocări, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru elevii unei clase a IV-a de la Școala Gimnazială Constantin Săvoiu, dar și pentru copiii care s-au înscris individual, în cadrul Programului de Educație Muzeală.
Primii copii s-au împărțit pe grupe, fiecare grupă și-a ales un lider, după care au pictat măști inspirate din tradițiile populare specifice sărbătorilor sfinților Dimitrie și au trebuit să creeze și să pună în scenă, fiecare grupă, povești inspirate din acestea.
În partea a doua a zilei, copiii înscriși individual și-au terminat icoanele începute în săptămâna anterioară, care o reprezintă pe Sfânta Parascheva și au pictat, de asemenea, măști inspirate din aceleași tradiții populare specifice sărbătorilor sfinților Dimitrie.
Ca de fiecare dată, toți copiii s-au bucurat de vizitarea unei părți din expoziția de istorie.
Programul de Educație Muzeală, care presupune activități educativ-recreative pe diverse teme, este deschis oricui vrea să participe, în limita locurilor disponibile și este organizat de Consiliul Județean Gorj, prin Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, prețul unui bilet fiind de 10 lei.
Tema acestei săptămâni este: „De la Halloween la Dracula – pictăm măști, ne costumăm și aflăm despre originea celtică a sărbătorii ”