Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat că investigaţia derulată de Comisia Europeană referitoare la Planul de Restructurare a Complexului Energetic Oltenia va mai dura câteva luni, însă statul român va ajuta compania să achiziţioneze certificatele de emisii până la finele lunii aprilie fără penalităţi. Acesta a fost la Bruxelles, alături de ministrul Energiei, Virgil Popescu, la începutul acestei săptămâni, pentru a discuta cu oficialii europeni pe marginea Planului de Restructurare a producătorului de energie pe cărbune.
„A fost o întâlnire de parcurs, nu suntem în etapa în care primim aprobarea finală a Comisiei pentru programele de restructurare. Comisia a spus că, într-adevăr, sunt progrese faţă de planul inţial, dar nu suntem încă la varianta finală a planului. La capitolul progrese putem include faptul că încercăm să atragem şi investitori terţi, de exemplu există interes din partea băncilor, dar ne uităm să aducem şi alte companii care să investească alături de Oltenia în noile capacităţi pe gaz şi panouri fotovoltaice. Deci planul e mai credibil aşa, pentru că arată că există surse de finanţare pentru partea care nu revine statului”, a declarat Chiriţoiu pentru Agerpres.
CEO trebuie să dovedească existența surselor de finanțare
Bogdan Chiriţoiu a mai precizat că CEO trebuie să dovedească faptul că există o garanție că deține el puţin 50% din costurile programului de restructurare: „De asemenea, va trebui să arătăm şi că nu există interes din partea unor terţi investitori să preia activele companiei, instalaţiile existente. Comisia doreşte, din raţiuni legale, să se asigure de acest lucru. Aşteptarea mea este că nimeni nu este interesat să-şi ia în cârcă instalaţii vechi, spre sfârşitul vieţii lor şi care sunt legate de costuri mari de poluare. Tehnologia în sine nu are viitor. Viitorul cărbunelui se numără în câţiva ani de acum încolo. Aceasta pentru că taxele de poluare sunt din ce în ce mai mari în Europa, care vrea să reducă poluarea, iar cărbunele nu mai este viabil din punct de vedere economic. Deci nu cred că vor fi investitori care îşi doresc să preia instalaţii pe cărbune. În schimb, cred că putem să reuşim să găsim investitori în instalaţii noi, pe gaze”, a continuat oficialul Consiliului Concurenţei.
„Comisia nu este încă în faza în care să poată să aprobe acest plan“
Preşedintele Consiliului Concurenţei a mai menționat că Planul nu a ajuns încă în faza de a fi aprobat: „Comisia nu este încă în faza în care să poată să aprobe acest plan. Trebuie să fie parcursă această perioadă de consultare publică, ce spun terţii, şi să epuizăm posibilitatea apariţiei unor investitori care să preia active din Oltenia. Această etapă de consultare publică ar trebui să dureze o lună-două. Între timp vom purta discuţii cu ministerul şi cu compania să vedem cum putem îmbunătăţi planul şi cum putem să atragem resurse non-publice, care trebuie să fie surse certe”.
Acesta a precizat că aprobarea Planului ar mai putea dura câteva luni: „Sfârșitul lunii aprilie este obiectivul pe care ni l-am stabilit, dar nu ţine numai de noi, deşi am acţionat în acest sens. Există şanse, dar în acelaşi timp nu exclud situaţia în care va mai dura câteva luni”.
„Certificatele trebuie achiziţionate“
Bogdan Chiriţoiu a precizat că CEO va fi ajutat să achiziționeze certificatele de CO2 până la finalul lunii aprilie: „Certificatele trebuie achiziţionate. Compania deja se află în dificultate şi nu putem să o lăsăm să încaseze alte sute de milioane de euro amendă. Deci sunt convins că Guvernul o să sprijine compania în continuare, nu văd alternativa. Planul de restructurare este una, discuţiile cu Comisia continuă, dar între timp activitatea companiei trebuie să continue. Ar fi foarte riscant să lăsăm o companie cu probleme să se împovăreze cu alte penalităţi. Aici nu avem încotro, va trebui să sprijinim compania să achiziţioneze aceste certificate. Banii sunt prinşi în bugetul de stat, care este aprobat de Parlament, şi vom găsi o soluţie. Sunt convins că certificatele vor fi achiziţionate, iar compania îşi va putea continua activitatea”.
„Nu ne putem lispi de energia produsă de CEO“
Bogdan Chiriţoiu a mai declarat că România nu se poate dispensa de energia asigurată de CEO: „Oltenia produce cam 20% din energia consumată în România, ea poluează şi trebuie să o facem să polueze mai puţin, dar nu ne putem lipsi de ea. Nu poate dispărea peste noapte 20% din producţie. Deci asta este important: să ne asigurăm că economia românească are energia de care are nevoie, iar efortul bugetar pe care îl face statul, care este unul mare, vorbim de 1,2 miliarde contribuţia statului, plus câteva sute de milioane din Fondul de Modernizare, că banii aceştia sunt bine cheltuiţi. Nu e suficient doar să facem planul, ci şi să ne asigurăm că toate lucrările se fac bine”.