spot_img
16.7 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăEconomicAu început pensionările anticipate la CEO

    Au început pensionările anticipate la CEO

    Pensionabilii din Complexul Energetic Oltenia au început să depună cererile pentru pensionări anticipate. Aceştia primesc facilităţi conform legii 263, anunţă Ion Răuţ, directorul de Resurse Umane al Complexului. 30 de salariaţi au depus până acum cererile de pensionare anticipată, iar unul a primit deja decizia de pensionare.

    Programul de pensionare anticipată continuă la Complexul Energetic Oltenia. Din cei 240 de pensionari identificaţi de companie, 30 au depus până acum cererile de pensionare anticipată. Ion Răuţ, directorul de Resurse Umane din CEO, a declarat la Radio Omega că alte zeci de cereri vor ajunge din teritoriu la centru pentru a fi analizate. Răuţ a constatat că există destui mineri ajunşi în pragul pensionării care vor să renunţe la serviciu. „Directoratul Complexului Energetic Oltenia a luat hotărârea să stimuleze ieşirea la pensie a celor care îndeplinesc condiţiile de pensionare cu reducere a vârstei standard şi a celor care îndeplinesc condiţiile de anticipare pensionării. Acum se culeg cererile din teritoriu, dar există unul dintre salariaţii noştri care a finalizat dosarul de pensie. Din punctul meu de vedere, s-a derulat acest proces cu o viteză de nici eu nu speram. În continuare, salariaţii noştri depun cereri, au şi unele întrebări pe care le pun colegilor mei din Resurse Umane. Aceştia primesc facilităţi conform legii 263”, a mai spus acesta. Directorul Ion Răuţ spune că cei care aleg mai repede pensia vor primi de la unul la şase salarii de bază, în funcţie de distanţa de anticipare la limita de vârstă. „Până acum, din totalul de 240, avem peste 30 de cereri depuse. Decizia aceasta de simulare prevede ca fiecăruia să i se acorde de la 1 la 6 salarii de bază avute de fiecare salariat în parte, în funcţie de distanţa de anticipare faţă de limita de vârstă faţă la care ar trebui să iasă la pensie. Adică, un salariat care ar trebui să iasă în 2013 la limită de vârstă, primeşte un salariu. Un salariat care ar trebui să iasă peste 5 ani, primeşte şase salarii”, a explicat Ion Răuţ la Radio Omega.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: